Dl Crin Antonescu este preşedintele Senatului României. Al doilea om în stat.
În calitate de preşedinte al PNL, organizaţie privată, dl Antonescu poate să arunce cu vorbe în numele libertăţii de exprimare a politicianului. Ca înalt demnitar al statului însă, atunci când declară, fără cea mai mică dovadă, că Băsescu a determinat hotărârea Înaltei Curţi de condamnare a lui Fenechiu Relu la închisoare cu executare, dl Antonescu subminează Justiţia română.
Aflat în fruntea statului, subminează statul.
De ce o face, e limpede. Coliderul USL nu e în stare să identifice altă sursă de capital electoral pentru cursa prezidenţială de anul viitor decât antibăsismul. Şi atunci apasă pe această pedală fără să-i pese de prejudiciile pe care le aduce instituţiilor statului.
Întrebarea este: dacă în calitate de al doilea om în stat, dl Antonescu se comportă aşa faţă de zisul stat, o să fie mai bun ca prim om în stat?
În ce-l priveşte pe dl Ponta, nu cred că acuzaţia de a-l fi ţinut prea mult pe Fenechiu în guvern se susţine. În opinia subsemnatului, ar trebui să existe o prevedere de lege, cât se poate de clară: o persoană aflată într-un anume raport cu Justiţia - urmărire penală, condamnare, cu suspendare, cu executare, apelabilă sau definitivă - părăseşte automat funcţia de stat în care se află.
Întrucât aşa ceva nu există, dl Ponta şi-a formulat singur un criteriu - condamnare în primă instanţă. Criteriu după părerea mea corect: urmărirea penală e unilaterală, reprezintă doar acţiunea procurorilor, e nevoie de o hotărâre judecătorească, fie şi nedefinitivă, pentru a lua o măsură.
Premierul a respectat angajamentul anunţat cu luni în urmă, în ciuda revelaţiei că suntem în Burkina Faso (o fi aşa de rău acolo?) a proaspătului condamat Fenechiu, care până ieri nu avea nicio problemă să fie ministru în Burkina Faso.
Dl Crin Antones