Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rezultate finale la Bacalaureat 2013: câți elevi au mai luat Bac-ul după contestații. Vezi lista completă a promovaților

Publicat in Press Alert, vineri 12 iulie 2013 ·

Veşti îmbucurătoare pentru 60 de absolvenţi de liceu din judeţul Timiş. Au depus contestaţii în speranţa că vor obţine note de trecere la Bac, iar astăzi au aflat că nu vor mai trebui să susţină probele “examenului maturităţii” în sesiunea din toamnă. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Timiş, 1.127 de elevi au depus contestaţii, însă 713 dintre acestea au rămas neschimbate. În urma recorectării lucrărilor, care s-a realizat la Arad, 275 de absolvenţi de liceu au obţinut note mai mari, iar 139 dintre contestatari s-au ales cu note mai mici decât cele pe care le-au obţinut iniţial. Cele mai multe contestaţii au fost depuse la proba scrisă la Limba şi Literatura Română, şi anume 422, şi 263 la Matematică. Astfel, rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat a crescut în judeţul Timiş cu un procent, de la 54,41 % la 55,56 %. Rezultatele finale ale examenului de Bacalaureat au fost afişate la ora 14.30 la centrele de examen din judeţ, dar lista a fost publicată şi pe www.edu.ro.

Veşti îmbucurătoare pentru 60 de absolvenţi de liceu din judeţul Timiş. Au depus contestaţii în speranţa că vor obţine note de trecere la Bac, iar astăzi au aflat că nu vor mai trebui să susţină probele “examenului maturităţii” în sesiunea din toamnă. Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Şcolar Timiş, 1.127 de elevi au depus contestaţii, însă 713 dintre acestea au rămas neschimbate. În urma recorectării lucrărilor, care s-a realizat la Arad, 275 de absolvenţi de liceu au obţinut note mai mari, iar 139 dintre contestatari s-au ales cu note mai mici decât cele pe care le-au obţinut iniţial. Cele mai multe contestaţii au fost depuse la proba scrisă la Limba şi Literatura Română, şi anume 422, şi 263 la Matematică. Astfel, rata de promovabilitate a examenului de Bacalaureat a crescut în judeţul Timiş cu un procent, de la 54,41 % la 55,56 %. Rezultatele finale al

Articolul in Press Alert >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum o ora
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 7 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Macron, primul lider european invitat în vizită de stat după Brexit, spune în Parlamentul de la Londra că Franţa şi Marea Britanie trebuie să protejeze ordinea mondială şi să pună capăt dependenţei de SUA şi China

News.ro acum 21 minute
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat marţi, în Parlamentul de la Londra, că Marea Britanie şi Franţa trebuie să colaboreze pentru a contracara numeroasele ameninţări ce destabilizează lumea şi pentru a proteja Europa de „dependenţa excesi

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 3 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum o ora
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Bărbat de 49 de ani, căzut de la etajul 3 al unui bloc din Timișoara

Press Alert acum 43 minute
Un bărbat în vârstă de 49 de ani a fost transportat de urgență la spital marți dimineața, după ce a căzut de la etajul 3 al unui imobil situat pe strada Mioriței din Timișoara, în Complexul Studențesc. Polițiștii Secției 2 Urbane au fost alertați în

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 2 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Vremea

București
acum

30°
mar.

21°/37°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

28°
mar.

23°/36°
mie.

17°/31°
joi

15°/22°
vin.

13°/26°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/30°
joi

16°/28°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/23°
joi

13°/18°
vin.

13°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

18°
mar.

17°/32°
mie.

11°/18°
joi

14°/26°
vin.

13°/25°