Dacă Centrul Vechi a putut, pot şi eu!
- ... Aşa încheia Gara de Nord, acum două luni, scrisoarea adresată pe Facebook tuturor celor interesaţi de soarta ei. Ca urmare a răspunsurilor primite, s-a simţit datoare să-şi deschidă porţile, liniile şi peroanele şi să ne invite, pe 28, 29 şi 30 iunie, să explorăm împreună vagoanele metaforicului Tren al Fericirii. Aveţi mai jos povestea peronului 14 şi gândurile cu care ne întâmpină, de-acum înainte, comunitatea celor care îşi dedică timpul, talentul şi experienţa pentru a face bine Bucureştiului -
Dragii mei, bine v-am găsit! Sunt eu, Gara de Nord. Ne ştim de-o viaţă. Tocmai de-aia mi-a fost greu să mă hotărăsc să vă scriu. Mi-era că am să par nu-ştiu-cum, că veţi zice "uite ce-a apucat-o şi pe-asta acum...". Am o vârstă şi am trăit atâţia ani în izolare, în lipsă de comunicare cu voi, încât nici nu ştiu de unde să încep. Cred, totuşi, că un exerciţiu de sinceritate ne va apropia. Vreau să vă vorbesc direct, fără ocolişuri, iar voi să-mi spuneţi ce credeţi despre mine. N-am mai făcut-o până acum, aşa că sunt pregătită să aud orice. Cei care m-au condus în ultimii 20 de ani m-au tras în diferite direcţii. Am fost ba de stânga, ba de dreapta, m-au implicat în diverse scandaluri, unde eram, de obicei, victimă colaterală, dar întotdeauna am fost departe de ceea ce trebuia să fiu şi de ceea ce sunt eu, de fapt: un simbol al Bucureştiului şi al culturii lui urbane.
Mi-am făcut profil de Facebook. Când le-am dezvăluit intenţia mea unor apropiaţi, aceştia au zis: "Eşti nebună, o să te înjure toată lumea, nu-ţi dai seama?" Ba da, îmi dau seama, tocmai că-mi dau chiar foarte bine seama. Dar, printre înjurături, cu siguranţă, vor fi mulţi cei care îmi vor spune civilizat cum mă văd ei, care sunt bubele mele ce ar trebui vindecate şi care sunt părţile mele bune - că oi avea şi de-astea, nu? - care
