Cel mai interesant eveniment dedicat copiilor pasionați de teatru, film și televiziune, Tabăra de Teatru și Film pentru copii și adolescenți, ACTORKIDS, se va desfășura în aceasta vară în istorica cetate Sighișoara.
”Lumea aceasta a amintirilor din copilărie, a vorbelor şi a jocurilor pe care le născoceam, mi se va părea mereu dureros de mai adevărată decât cealaltă lume.” Antoine de Saint Exupery
Tabăra se adresează copiilor și adolescenților de vârstă școlară—între 8-15 ani— cărora le oferă ocazia unică să participe la cursuri de arta actorului, arte conexe și aptitudini, susținute de cei mai buni profesori de la Universitatea de Artă Teatrală și Cinematografică ”I.L. Caragiale” din București, invitați de către organizatori să participe la acest eveniment unic în peisajul educațional și cultural românesc.
Anul trecut ACTORKIDS i-a avut ca invitați speciali pe prof. univ. Sanda Manu și Grigore Leșe.
Anul acesta, Asociația Culturală Flower Power, organizator al evenimentului, anunță participarea la eveniment a actorilor Gheorghe Visu și Ana-Ioana Macaria, care au promis că vor veni să le împărtășească celor mici din experiențele lor de pe scenă și de pe platourile de filmare.
Ediția din acest an le oferă copiilor ocazia de a vizita unul dintre orașele istorice ale României, cetatea medievală Sighișoara, aflat pe lista UNESCO a patrimoniului istoric mondial.
Cursurile de arta actorului vor fi susținute și în acest an de prof. univ. dr. Mircea Gheorghiu, actor și profesor la catedra de arta actorului a UNATC București. El va lucra cu copiii un set de exerciții dedicate dezvoltării atenției, concentrării și expresivității, ajutându-i să descopere secretele modului de viață al actorilor profesioniști.
Copiii vor participa în cadrul programului taberei și la cursuri de creație de decoruri, alături de artistul plastic Anca Ce