Numărul elevilor care au obţinut media 10 la Bac 2013, adică au luat note de 10 la toate disciplinele de examen, a crescut de la 122 la 126, în urma contestaţiilor, potrivit datelor finale publicate pe bacalaureat.edu.ro.
Numărul candidaţilor de la Bacalaureat care au reuşit performanţa de a promova examenul maturităţii cu media 10 pe linie aproape s-a dublat în 2013, faţă de anii trecuţi, de după introducerea camerelor video.
În total, anul acesta 126 de elevi se pot lăuda cu media 10, patru dintre ei obţinând această performanţă după ce au contestat primele note, afişate luni, 8 iulie.
Toţi aceştia sunt elevi din actuala promoţie care a absolvit clasa a XII-a anul acesta, absolvenţii din promoţiile anterioare fiind de altfel cei care au scăzut rata generală de promovare la nivel naţional.
Promovare ridicată cu aproape 1% de contestaţii
Rata de promovare la nivel naţional a crescut cu un procent, la 56,4%, după soluţionarea contestaţiilor, 63,1 la sută dintre absolvenţii promoţiei 2012 - 2013 şi 31,7 la sută dintre absolvenţii promoţiilor anterioare promovând examenul, informează Ministerul Educaţiei.
La nivel naţional, 99.056 (56,4 la sută) dintre absolvenţii clasei a XII-a au promovat examenul. Dintre aceştia, au obţinut medii de trecere 63,1 la sută respectiv 87.197 de candidaţi din promoţia 2012 - 2013, şi 31,7 la sută, respectiv 11.859, din promoţiile anterioare.
Pentru filiera teoretică, procentul de promovare este de 83,62 la sută, pentru filiera vocaţională - 72,96 la sută, iar pentru filiera tehnologică - 37,32 la sută.
În sesiunea iunie - iulie a bacalaureatului 2013 s-au înscris 188.842 de candidaţi şi s-au prezentat 175.513. Dintre aceştia, 320 de participanţi au fost eliminaţi pentru fraudă sau tentativă de fraudă.
Liceenii care au obţinut 10 după contestaţii
Armeanu Casandra - Liceul teoretic „