Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Carmolimp vrea să se extindă şi în alte zone din ţară prin achiziţii de mici producători

Publicat in Income Magazine, vineri 12 iulie 2013 ·

Carmolimp, unul dintre cei mai importanţi procesatori şi distribuitori de carne ambalată şi mezeluri, vrea să achiziţioneze producători mai mici de profil, în vederea extinderii activităţii în alte arii din ţară.

„Este un moment foarte bun pentru producătorii mari, cu putere financiară, să crească prin achiziţii, având în vedere că sunt multe ferme mici care se confruntă cu dificultăţi legate de lipsa capitalului de lucru sau pentru investiţii. În ultimii ani, Carmolimp a crescut organic, prin investiţii în extinderea şi modernizarea capacităţilor de producţie, însă acum credem sunt multe oportunităţi de achiziţii în sectorul în care activăm”, a declarat Olimpiu Şoneriu, directorul general Carmolimp.

Bugetul alocat pentru astfel de achiziţii variază de la câteva sute de mii de euro până la 1-2 milioane de euro, în funcţie de oportunităţile pe care Carmolimp le va identifica în urmatoarele luni.

În ciuda crizei din ultimii ani, Carmolimp a continuat investitiile in extinderea şi modernizarea capacităţilor de producţie pe care le deţine în judeţul Braşov.

„Prin achiziţia unuia sau a doi mici procesatori urmărim să ne extindem şi în alte zone pe care încă nu le acoperim atât de bine. Este mult mai uşor să intri pe noi pieţe beneficiind de experienţa unor jucători care cunosc deja caracteristicile şi nevoile consumatorilor din zonele respective. Toate astea se traduc în costuri mai mici de intrare pe noi pieţe”, a adăugat Olimpiu Şoneriu.

Recent, Carmolimp a început exporturile de produse premium în Anglia, Germania şi Belgia.

Carmolimp a avut anul trecut o cifră de afaceri de 30 milioane de euro, în creştere cu 20% faţă de 2011 şi estimează un avans de cel puţin 10% în acest an.

Carmolimp este producător şi distribuitor de carne ambalată şi mezeluri, şi o reţea de 50 de magazine proprii şi peste 60 de unităţi în sistem fra

Articolul in Income Magazine >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj Ro-Alert din cauza codului roșu de caniculă. „Evitați deplasările”

HotNews acum 47 minute
Autoritățile au emis un mesaj Ro-Alert în București și Ilfov pe fondul căldurii extreme prognozate pentru luni de către meterologi. Bucureștiul și alte 15 județe se află astăzi sub cod roșu de caniculă. Sunt anunțate temperaturi de 41 de grade. „Ave

Călin Georgescu află astăzi dacă rămâne sub control judiciar, după trimiterea în judecată pentru propagandă legionară

Ziua Constanta acum o ora
Călin Georgescu află luni dacă rămâne sub control judiciar, după ce judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 a amânat vinerea trecută luarea unei decizii în cazul fostului candidat la prezidențiale. Călin Georgescu a

Opt persoane, dintre care 4 copii, au fost spitalizate în urma unui accident produs între Focşani şi Adjud

Adevarul acum 54 minute
Un accident rutier grav s-a produs luni dimineață pe DN2, între Focșani și Adjud, în zona localității Garoafa, Vrancea. Opt persoane, inclusiv patru copii, au fost rănite și transportate la spital.

Guvernul Bolojan își asumă răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal. TVA mai mare, accize crescute și contribuții pentru pensii peste 3.000 lei

Ziua Constanta acum o ora
Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului. Guvernul Bolojan își angajează luni răspunderea în Parlament pe primul pachet fiscal pentru reducerea deficitului, potrivit Agerpres.

Retailul prinde avânt. INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, în creştere în primele cinci luni ale anului

Ziarul Financiar acum 47 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu amănuntul, cu excepţia comerţului cu autovehicule şi motociclete, a crescut în primele cinci luni din an, comparativ cu perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 2,6%, cât şi ca serie ajustată cu 3,

Cioban atacat de urs într-o comună din Argeș. A fost transportat la spital

Mediafax acum 2 ore
„În urma unui apel efectuat la numărul unic de urgență 112, care sesiza faptul că o persoană, posibil cioban, a fost atacată de un urs în comuna Berevoești, în golul alpin – muntele Jupâneasa, pompieri, jandarmi, polițiști și salvamontiști s-au depl

„A luat-o razna complet, este un dezastru”. Trump atacă planurile lui Musk de a înființa un nou partid și critică numirea la NASA

HotNews acum o ora
Președintele Donald Trump a calificat duminică drept „ridicole” planurile lui Elon Musk de a forma un nou partid politic, lansând noi atacuri la adresa miliardarului din domeniul tehnologiei și afirmând că aliatul lui Musk, pe care îl dorea numit la

Plenul comun al Parlamentului se reuneşte pentru angajarea răspunderii GUVERNULUI pe primul pachet de măsuri fiscale

Gandul acum 33 minute
Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului au convocat plenul comun al Parlamentului luni, la ora 15.00, pentru asumarea răspunderii Executivului pe primul pachet de măsuri fiscale. Guvernul a avizat vinerea trecută primul pac

Horoscop pentru luni, 7 iulie 2025. Capitolul financiar deschide săptămâna pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum o ora
Berbec Poti aborda relatiile cu strainatatea si studiile pe termen lung. Demersurile pentru calatoriile in afara granitelor tarii pot cunoaste turnuri neasteptate. Daca esti nevoit sa calatoresti, verifica atent toate detaliile si pleaca doar daca e

Jaf de peste un milion de euro la Paris. Hoții au fugit cu genți de mărci dintr-un magazin second hand

Adevarul acum 54 minute
Un magazin cu produse de lux second hand din Paris a fost spart, duminică, iar hoții au reușit să fugă cu mai multe poșete de marcă. Valoarea bunurilor furate depășește un milion de euro.

Vremea

București
acum

30°
lun.

22°/40°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
joi

14°/29°
Iasi
acum

26°
lun.

20°/38°
mar.

20°/37°
mie.

18°/29°
joi

15°/23°
Constanta
acum

31°
lun.

21°/31°
mar.

22°/27°
mie.

22°/28°
joi

16°/28°
Cluj-Napoca
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

18°/35°
mie.

14°/23°
joi

13°/14°
Timisoara
acum

28°
lun.

21°/39°
mar.

18°/38°
mie.

13°/20°
joi

14°/23°