După textul din numărul trecut în care m-am întrebat dacă ICR-ul trebuie despăducheat, Mircea Mihăieș m-a acuzat că mint și mi-a cerut să aduc probe. Asta fiindcă, după ce s-a spus și s-a scris în mass-media de la noi că unii funcționari din străinătate ai ICR ar avea relații cu serviciile secrete autohtone, în calitate de capi de rețea, am scris că, dacă acuzația asta e adevărată, e grav. Fiindcă ar însemna că, dintr-o instituție de reprezentare culturală a României, ICR-ul s-a transformat într-o păduchelniță neo-securistică. În loc să le răspundă celor care au făcut aceste afirmații și, dacă e cazul, să-i acuze de minciună, Mircea Mihăieș a tăcut mîlc. Dacă eu am scris însă că ar fi grav ca aceste afirmații să fie adevărate, fostul vicepreședinte al ICR vrea război cu mine. Și-și anunță cititorii că vrea să mă dea în judecată, dacă nu prezint probe.

Să prezint eu probe pentru ce-au spus și scris alții, cînd eu pun la îndoială afirmațiile lor? Dacă Mircea Mihăieș le-ar fi răspuns, documentat și la timp, celor care au atacat ICR-ul, l-aș fi citat. N-a făcut-o, deși, dacă l-ar fi interesat reputația institutului, așa cum spune, ar fi trebuit să sară imediat în sus. Logica de polemist a lui Mircea Mihăieș mi se pare ridicolă. Nu le răspunde acuzatorilor, ci îmi răspunde mie, care constat gravitatea acestor acuzații, le pun sub semnul întrebării și nu fac altceva decît să spun ce-ar însemna pentru imaginea ICR-ului, de pe vremea cînd se afla sub umbrela lui Traian Băsescu, dacă ele ar fi adevărate. N-are rost să-i aduc aminte lui Mircea Mihăieș că, atunci cînd a demisionat de la ICR, am scris de mai multe ori în favoarea echipei din care a făcut parte. O fi uitat. La fel cum se pare că a uitat că dintr-un antibăsist feroce, înainte ca Traian Băsescu să ajungă președinte, a devenit un băsist feroce după ce el însuși a devenit vicepreședinte la ICR. Îl aștept