Corupţia la bacalaureat a fost subiectul principal al ultimelor săptămâni. Dar sutele de lei sau de euro date de unii părinţi reprezintă doar sfârşitul unui proces. Începutul e în altă parte.

În copilăria mea, se obişnuia ca elevii să-i dea învăţătoarei (pe atunci, “tovarăşa învăţătoare”) un mărţişor de 1 martie, un buchet de ghiocei de 8 martie (eventual un mic cadou simbolic, de exemplu o carte) şi câte un buchet de flori în prima şi în ultima zi de şcoală. Aşa arăta inventarul “atenţiilor” oferite cadrelor didactice la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 ai secolului trecut. Îmi aduc aminte (din experienţa mea şi a colegilor mei de generaţie) că unele profesoare sau învăţătoare anunţau în clasă că ele nu primesc nimic, în afară de un mărţişor sau un buchet de flori: “spuneţi-le părinţilor să nu-şi cheltuie banii pe tot felul de lucruri, că nu e cazul”. Ce-i drept, auzisem şi pe atunci de unele învăţătoare ori profesoare care aveau “pretenţii”: voiau cadouri ceva mai consistente. Dar în vremea aceea erau mai degrabă excepţii. Anii au trecut şi sistemul “atenţiilor” s-a dezvoltat. În anii penuriei generalizate ai epocii Ceauşescu – anii ’80 adică, în care îşi au originea multe dintre păcatele şi problemele zilei de azi, inclusiv corupţia – cei care “se descurcau” le ofereau profesorilor mărfuri greu de găsit în comerţul socialist.

DE ACELASI AUTOR Ba se poate! - interviu cu Simona DAVID-CRISBĂŞANU Nimic despre bac şi capacitate Antreprenoriatul va salva România - interviu cu Dragoş ANASTASIU Doliu naţional şi hărmălaie Fenomenul trocului ca metodă de supravieţuire (dădeai carne ca să obţii cafea, dacă aveai o relaţie în comerţ îi făceai “lipeala” şi dirigintei ca să se poarte bine cu copilul etc.) a contaminat şi şcoala. Libertatea cucerită în 1989 a extins acest proces şi aproape că l-a instituţionalizat. Sau măcar l-a transformat