Între cult şi cultură sunt fire puternice, nevăzute. Când sunt unite şi de liantul bunăvoinţei şi al iubirii de semeni, se construiesc întâmplări memorabile. Aşa s-a întâmplat şi la ediţia a doua a Festivalului ,,Fălticeni Folk”, gândit şi organizat de preotul Vasile Liviu Mihăilă, prin Fundaţia ,,Fălticeni Cultural”. Se ştia încă de la ediţia precedentă că nu este sprijinit de vreo instituţie oficială, că va fi greu, că (slogan devenit clişeu, prin repetare), ,,nu sunt bani”. Probabil, pentru că dăruieşte, părintele Mihăilă, dobândeşte resursele necesare. Astfel că, timp de două zile până după miezul nopţii, oraşul Fălticeni s-a bucurat până la contopire de muzică folk, poezie şi artă plastică. Aşa a fost gândit evenimentul, prin prezenţa unor reprezentanţi solidari ai artelor. Au expus lucrări, artiştii plastici Mihai Pânzaru Pim şi Viorel Grigoraş, au lansat volume de versuri, Sorin Poclitaru, Ovidiu Mihăilescu şi Andrei Maftei. Într-o atmosferă în care s-a respirat firesc prietenie, preţuire, încredere în puterea binefăcătoare de a admira. Iar publicul, atent, ascultător, binevoitor a demonstrat a fi ,,germenele normalităţii din România” cum a remarcat unul dintre protagonişti.
Zile şi nopţi de Festival Folk
Pe scena Casei de Cultură ,,Grigore Vasiliu Birlic” din Fălticeni au concurat paisprezece interpreţi şi trupe folk. Un juriu prezidat de cantautoarea Maria Gheorghiu, i-a ascultat, i-a încurajat, i-a premiat. Însă cel mai autentic semn de preţuire a fost prezenţa celor aproape 200 de oameni în public, şi aplauzele prelungite ale acestora. A fost o atmosferă incredibilă căreia îi căutam explicaţii. Că nu se întâmplă multe evenimente culturale în oraşul de la graniţa cu Bucovina, că prezenţa publicului nu a fost condiţionată de biletul de intrare... După reprezentaţia concurenţilor au urmat recitalurile folkiştilor invitaţi. În prima sea