Deoarece năravul din fire n-are lecuire şi nu poate fi igienizat nici cu sapa, nici cu mistria, considerate instrumente de tortură (căci, prin extensie, înseamnă: muncă, trudă, caznă, zbatere, sforţare etc. şi, care, toate conduc la exploatare şi persecuţie!), un posibil tratament ar fi, precum titlul unui roman al regretatului Mircea Nedelciu, acela „fabulatoriu”. Păţania... Schiţa cu sergentul dus de nas, ca ursul la bâlci. Rondo poliţist în jurul focului de tabără. Povestea în dublură de cheie potrivită. Istorioara poznaşă cu matinalul „old irons we are buying”. Fabula cu ograda rătăcită direct în căruţă. Experimentul Philadelphia cu Merţanul Benz. Sau romanţa calului senil şi a găinii cu Alzheimer, ce drumul întoarcerii nu-l mai ştiu!...
În cazul ăsta, eşti giugiuc, n-ai treabă cu nimenea, frăţioare! Nici cu Consiliul Discriminării, nici cu Asociaţia Romanes, nici cu Mădălin (ooo, să trăiţi, domnu’ prinţ!), nici cu oengeurile integratoare (succes, domnu’ Mircea!), nici cu cine ştie ce bulibaşă sensibil la orice coardă(!). Nimeni, dar absolut nimeni, mă-nţelegeţi, nici UE şi nici mama lu’ UE nu te poate acuza de vreo discriminare sau de batjocorire etnică, dacă relatezi nişte întâmplări. Cât priveşte cititorul, doar n-o fi foc dacă pierdeţi şi dvs. un sfert de oră, după ce, preventiv, v-aţi luat nasturii de Diazepam şi Metoclopramid, spre a afla noutăţi despre cei mai viteji, cei mai harnici şi cei mai hotărâţi dintre etnicii noştri. După care, vorbiţi!
În plus, ca să nu creadă cumva că le-am adus de pomană la nunta noastră cu acest subiect, o să le pun pe cioropinele de la „Guns N’ Roses” să cânte exact melodia aceea fantastică, „Paradise City”. Ia!...Mucles! Ia mi-ascultaţi!...Haidaaa: „Take me down / To the Paradise City / Where the grass is green / And the girls are pretty / Take me home, yeah!”...Magraonii dracu’! Ăsta va fi fondul nostr
