Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tricolorii �n retur cu grecii

Publicat in Actualitatea botosaneana, vineri 12 iulie 2013 ·

Învinsă cu 3-1 de Grecia, la Pireu, în prima manşă a barajului pentru calificarea la turneul final al Campionatului Mondial de fotbal din Brazilia, naţionala României nu a renunţat la luptă. Tricolorii au anunţat că sunt decişi să facă totul în returul programat mâine seară, la Bucureşti, pe Arena Naţională, de la ora 21.00 (în direct la Antena 1), pentru a remonta diferenţa, chiar dacă vor fi privaţi de serviciile a doi jucători importanţi, mijlocaşii Alexandru Bourceanu şi Costin Lazăr, ambii suspendaţi.„Returul va fi foarte dificil. Am avea nevoie de 2-0. Ar fi extraordinar dacă am putea să marcăm două goluri şi să nu primim. Din păcate, Bourceanu a acumulat patru cartonaşe galbene şi nu va juca, iar Lazăr este, de asemenea, suspendat. Suntem privaţi de aportul a doi jucători importanţi. Şansele noastre sunt mici în momentul de faţă, însă vom face totul pentru a reuşi calificarea. Suporterilor le transmit să fie alături de echipă. Sperăm să remontăm acest dezavantaj, însă nu va fi simplu”, a spus selecţionerul Victor Piţurcă. „Cât timp există şanse, trebuie să facem tot posibilul să profităm de ele. Ne dorim să prindem o zi bună, aşa cum au prins ei, şi să reuşim ceea ce-şi doreşte toată lumea”, a adăugat portarul Bogdan Lobonţ. „Am pierdut o bătălie, dar împreună putem să fim atât de puternici cât să câştigăm războiul. Acum, la greu, avem nevoie de încrederea şi susţinerea voastră totală! Până la capăt!”, le-a transmis suporterilor atacantul Ciprian Marica.Ieri, într-o conferinţă de presă, atacantul Marius Niculae a declarat că el şi colegii săi din naţionala României au dorinţa de a-şi lua revanşa în faţa Greciei: „Atmosfera este dezamăgitoare din cauza rezultatului, pentru că am pierdut un meci, dar războiul continuă. Mai avem un meci marţi şi putem întoarce rezultatul. Sperăm să avem susţinerea publicului ca la meciul cu Ungaria. Trebuie să învăţăm din gr

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conferință de presă la Cotroceni VIDEO. Nicușor Dan despre măsurile pentru reducerea deficitului bugetar - „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie”

Ziua Constanta acum 37 minute
Nicușor Dan a afirmat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă la Palatul Cotroceni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii. „Vreau să transmit românilor că este o chestiune provizorie, că România are potențial economic.

Nicuşor Dan, despre MĂSURILE fiscale: Este o chestiune provizorie / Guvernul a spus că nu crește TVA la învestire

Gandul acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, luni, că măsurile pentru reducerea deficitului bugetar sunt provizorii, iar în ceea ce privește creșterea TVA-ului, a precizat că angajamentul guvernului în momentul în care a fost învestit a fost că TVA-ul nu va

Reacția lui Nicușor Dan, despre pensiile magistraților: „O greșeală uriașă a clasei politice”

Gandul acum 51 minute
„O greșeală uriașă a clasei politice” în cazul magistraților care au ajuns să primească pensii mai mari decât salariul, este declarația lui Nicușor Dan, făcută despre pensiile speciale ale magistraților. „O chestiune importantă, pentru că vom vorbi

Moțiunea AUR împotriva Guvernului Bolojan, în dezbatere luni

Ziua Constanta acum 3 ore
Moțiunea de cenzură depusă de parlamentarii AUR împotriva Executivului și intitulată „Au ruinat țara și acum îi obligă pe români să achite nota de plată - afară cu Guvernul ipocrit” va fi dezbătută și supusă votului luni, de la ora 15:00, în plenul

Cod galben de caniculă în județele Constanța și Tulcea. Anunțul ANM

Ziua Constanta acum 58 minute
Meteorologii din cadrul Administrației Naționale de Meteorologie au emis un cod galben de val de căldură, caniculă li disconfort termic în perioada 14 iulie, ora 12.00 - 15 iulie, ora 10.00. Luni, valul de căldură se va manifesta în vestul și în sud

Trump anunță trimiterea de sisteme PATRIOT în Ucraina: „Au nevoie disperată”. Critici dure la adresa lui Vladimir Putin

Gandul acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a confirmat că Statele Unite vor trimite sisteme antiaeriene Patriot în Ucraina, în cadrul unui acord susținut financiar de NATO. Liderul de la Casa Albă s-a declarat totodată „dezamăgit” de comportamentul președin

Bitcoin depăşeşte pentru prima dată 120.000 de dolari

News.ro acum 3 ore
Bitcoin a depăşit luni pentru prima dată pragul de 120.000 de dolari, marcând o etapă importantă pentru cea mai mare criptomonedă din lume, în contextul în care investitorii pariază pe victorii politice mult aşteptate pentru acest sector în această

VIDEO. Președintele Nicușor Dan- „România are nevoie de o lege a salarizării“

Ziua Constanta acum 39 minute
Președintele Nicușor Dan, în cadrul unei conferințe de presă susținute luni, 14 iulie, că România are nevoie de o lege a salarizării în care să avem o abordare foarte nuanțată pe toate categoriile și să dispară sporurile. Președintele a mai pecizat

Rusia acuză că Ucraina a atacat cu drone un centru de instruire al centralei nucleare de la Zaporojie

HotNews acum 2 ore
Trei drone ucrainene au atacat duminică seara un centru unic de instruire de la centrala nucleară Zaporojie, dar nu au fost înregistrate pagube „critice”, a anunțat luni administrația instalată de Moscova la cea mai mare centrală nucleară din Europa

Cum a ajuns Donald Trump la finala Cupei Mondiale a Cluburilor. A sosit ca un star, dar a fost și huiduit de fani

Cancan acum o ora
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost în prim-planul evenimentului de premiere de la finalul Campionatului Mondial al Cluburilor. Liderul de la Casa Albă a ajuns ca un adevărat star la ceremonia în la care Chelsea a primit trofeul, dar a

Vremea

București
acum

32°
lun.

19°/37°
mar.

22°/34°
mie.

21°/36°
joi

23°/36°
Iasi
acum

29°
lun.

18°/35°
mar.

19°/33°
mie.

18°/32°
joi

18°/24°
Constanta
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

21°/29°
mie.

22°/28°
joi

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

17°/32°
mar.

18°/32°
mie.

17°/28°
joi

15°/21°
Timisoara
acum

26°
lun.

20°/35°
mar.

20°/34°
mie.

21°/34°
joi

16°/27°