Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oieritul din Bistriţa-Năsăud a fost recunoscut la nivel european. Prefectul Ioan Ţintean a felicitat Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor Montani de Ovine "Dealul Negru"

Publicat in Mesagerul de BN, vineri 12 iulie 2013 ·

Consiliul Local şi Primăria oraşului Zărneşti, au organizat în perioada 24-26 mai, Festivalul Internaţional al Meseriilor Montane- ediţia a XX – a. Este vorba de o continuare a tradiţionalului festival al meseriilor montane din Chambery, Franţa, acolo unde această inedită manifestare a debutat în anul 1994. O dată la doi ani, festivalul este organizat într-un oraş dintr-o zonă montană, fiind pentru prima dată în Europa de Est, respectiv, la Zărneşti - Braşov. -AA+A

Oieritul din Bistriţa-Năsăud a fost recunoscut la nivel european. Prefectul Ioan Ţintean a felicitat Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor Montani de Ovine "Dealul Negru" Evenimentul a adus în prim plan meserii, tradiţii, obiceiuri, produse tradiţionale din zona montană atât din România – Braşov, Argeş, Bistriţa, Târgu Mureş, cât şi din Franţa, scopul acestui festival fiind promovarea meseriilor specifice zonei montane. De asemenea, s-au prezentat tematici având o strânsă legătură cu muntele, în special probleme legate de securitate si salvamont, turism montan, protecţia mediului din zonele montane etc.

Partea română a fost reprezentată de Federaţia Oierilor de Munte din România, pentru gazde fiind un deosebit prilej de a-şi pune în valoare realizările obţinute în domeniul oieritului montan.

Judeţul Bistriţa-Năsăud a fost prezent la festival cu o delegatie din cadrul Asociaţiei Judeţene a Crescătorilor Montani de Ovine "Dealul Negru", condusă de preşedintele acesteia, Vasile Turculeţ dar şi de vicepreşedintele asociaţiei, Teodor Moldovan. Asociaţia a reuşit de-a lungul timpului o abordare nouă, profesionistă, diferenţiată, evolutivă de rezolvare a "problemelor oieritului", ajungând cea mai puternică din domeniu. Practic, asociaţia a urmărit creşterea nivelului de trai din zona montană, fără a renunţa însă la specificul şi tradiţia acestei zone, atrăgând în rândurile ei sute de crescător

Articolul in Mesagerul de BN >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Interpretul de muzică populară Grigore Leşe, luat cu ambulanța de la hotel. El s-a simțit rău după un recital

HotNews acum 2 ore
Artistul Grigore Leșe a ajuns, miercuri seară, la Spitalul Județean de Urgență „Mavromati” din Botoșani, la scurt timp după ce a susținut un recital în cadrul Galei de decernare a Premiului Național de Poezie „Mihai Eminescu”. Informația a fost conf

Qatar: Acordul de încetare a focului între Israel şi Hamas intră în vigoare duminică

Mediafax acum 2 ore
Confirmarea oficială vine după ce mai multe surse au sugerat existenţa unei înţelegeri, inclusiv fostul preşedinte Donald Trump, care a încercat să îşi asume meritul acordului pe reţeaua sa socială, Truth. Înţelegerea vine după un an şi trei luni de

Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe privind tranzacţia prin care MVM Zrt. vrea că preia divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON Energie România/ Au fost invocate legăturile companiei cu Rusia

News.ro acum 2 ore
Ministerul Energiei a sesizat Comisia pentru Examinarea Investiţiilor Străine Directe (CEISD) în legătură cu tranzacţia prin care MVM Zrt., companie de stat ungară, intenţionează să achiziţioneze divizia de furnizare gaze şi energie electrică a E.ON

Bărbatul care a furat trei picioare amputate de la Spitalul Cantacuzino a fost prins şi dus la audieri. Ce le-a spus anchetatorilor

HotNews acum o ora
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic „Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, miercuri, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru joi, 16 ianuarie 2025, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ion Iliescu şi Petre Roman, urmăriţi penal în Dosarul Mineriadei, pentru infracţiuni contra umanităţii / ”Au lansat o politică de represiune împotriva populaţiei” / 4 persoane au fost ucise, 2 violate, peste 1.300 rănite

News.ro acum 10 ore
Parchetul General anunţă, miercuri, că s-a dispus urmărirea penală a lui Ion Iliescu, fost preşedinte al României, şi a lui Petre Roman, fost premier, în Dosarul Mineriadei, fiind acuzaţi de infracţiuni contra umanităţii. Cei doi ”au lansat o politi

„Vot pentru Adeline”, o nouă tentativă de fraudă ce vizează conturile de WhatsApp ale utilizatorilor români

G4Media acum 3 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează cu privire la o nouă tentativă de fraudă de tip smishing (phishing prin mesaje pe telefon), prin care atacatorii vizează compromiterea unor conturi pe platforme de mesagerie precum W

CFR Călători primește încă 12 trenuri electrice noi, ce vor uni Capitala cu Suceava, Iaşi şi Galaţi

G4Media acum 2 ore
CFR Călători a ”câştigat” alte 12 rame electrice din cele 37 contractate de Autoritatea pentru Reformă Feroviară (ARF) cu Alstom, care vor deservi patru rute de serviciu public, respectiv Bucureşti Nord – Suceava, Bucureşti Nord – Iaşi, Bucureşti No

MAE: 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, evacuaţi de urgenţă la Bucureşti, alături de 35 de membri de familie/ Cinci dintre ei vor rămâne în spitale din Capitală, restul fiind transportaţi în alte ţări

News.ro acum 5 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) anunţă că România a participat, miercuri, la evacuarea medicală de urgenţă a 12 pacienţi palestinieni din Fâşia Gaza, împreună cu 35 de membri ai familiilor acestora. Pacienţii au fost aduşi la Bucureşti, de unde

Puiu Popoviciu, achitat în dosarul Ferma Băneasa! Decizia Instanței Supreme, definitivă

Ziua Constanta acum 6 ore
Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ) a anulat definitiv, miercuri, condamnarea de 7 ani închisoare primită în anul 2017 de Gabriel Puiu Popoviciu și a dispus achitarea omului de afaceri pentru fapte de corupție în legătură cu asocierea firmei

Vremea

București
acum

-0°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
dum.

1°/8°
Iasi
acum

-3°
joi

-3°/4°
vin.

0°/6°
sâm.

1°/8°
dum.

1°/8°
Constanta
acum

-1°
joi

-1°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/8°
Cluj-Napoca
acum

-9°
joi

-9°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-2°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°