Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EDITORIALUL EVZ. Cazul Fenechiu, turnesol pentru România

Publicat in Evenimentul Zilei, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Modul în care s-au petrecut lucrurile privind judecarea dosarului „Transformatorul”, reacţiile inculpaţilor şi ale clasei politice, după aflarea verdictului de condamnare, dar şi modul în care s-a desfăşurat strategia de comunicare a lui Relu Fenechiu, „cap de afiş” în dosarul penal, constituie un adevărat turnesol pentru starea în care se găseşte societatea românească.

Toţi inculpaţii din dosar au fost pedepsiţi la închisoare cu executare, dar am să mă refer în special la Relu Fenechiu, ţinând cont de calitatea acestuia de membru PNL în Guvernul Ponta. El devine primul membru al unui Executiv aflat în funcţie care primeşte o condamnare cu executare după gratii. Meritul pentru marcarea acestei premiere este, pe de o parte, al încăpăţânării cu care atât premierul Victor Ponta, cât şi partenerii săi de Coaliţie au ţinut morţiş să ignore faza avansată a procedurii judiciare, menţinându-l pe Fenechiu în Guvern, în ciuda recomandărilor Comisiei Europene şi a solicitărilor preşedintelui Traian Băsescu de a curăţa imaginea Executivului. Politicienii au invocat însă prezumţia de nevinovăţie, făcându-se că nu ştiu în ce se măsoară de fapt încrederea şi ce poate însemna pentru binele ţării anvergura morală, etică a unui Guvern.

Pe de altă parte, premiera nu ar fi putut fi înregistrată fără decizia judecătorilor de a nu se lăsa „impresionaţi” decât de probele din dosar. Bravo lor pentru că nu au înclinat steagul independenţei! Aceasta este principala revelaţie în urma cazului. Justiţia funcţionează ca într-un stat democratic, lucru garantat şi de faptul că Fenechiu a fost apărat de unii dintre cei mai scumpi avocaţi, angajaţi special pentru a veghea ca drepturile lui procesuale să nu fie încălcate. Procesul a fost corect şi verdictul de condamnare a fost dat de toţi cei trei judecători ai completului.

Spuneam că speţa este turnesolul... Recursul declarat şi de D

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 2 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 7 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 5 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 6 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 5 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 8 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 10 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 4 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

Vremea

București
acum

23°
mar.

22°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

21°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

17°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°