Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioan Mang tine la Gradinita nr. 9

Publicat in Bihor Online, vineri 12 iulie 2013 ·

Scris de Călin Corpaş - Deşi Consiliul Local a desfiinţat-o deja, şeful PSD Bihor cere Primăriei să îşi reconsidere poziţia.

Dorinţa Primăriei de a transforma Grădiniţa 9 de pe strada Brâncuşi din Rogerius în creşă stârneşte probleme în sânul arcului local de guvernământ. Decizia Executivului Primăriei a trecut marţi de Consiliul Local, prin votul consilierilor PNL şi PSD, în ciuda Opoziţiei UDMR-PDL. Părinţii copiilor pe care municipalitatea i-ar trimite la alte grădiniţe din oraş şi-au spus, însă, păsul, preşedintelui PSD Bihor, Ioan Mang. Iar acesta le dă dreptate! Ieri, Mang şi-a expus punctul de vedere pe propriul blog. Punct de vedere ce nu coincide, însă, cu cel exprimat prin vot de consilierii locali PSD. Şeful PSD Bihor relatează cum i s-au plâns părinţii şi de ce crede că Primăria ar trebui să lase în pace Grădiniţa 9 pentru a găsi un alt loc pentru noua creşă, inclusiv, eventual prin ridicarea unui nou imobil!Sarcină pentru Primărie

Spicuim din poziţia luată de Ioan Mang: „Mulţi (părinţi – n.r.) au aflat despre planurile municipalităţii după ce şi-au înscris deja copiii, tot acolo, iar înscrierile au fost acceptate. Mai mult, aşa cum mi s-a adus la cunoştinţă, au fost şi părinţi plecaţi în concediu, ştiind că şi-au înscris copiii la grădiniţă şi care nu au aflat despre desfiinţare. (…) Soluţiile propuse de municipalitate – mutarea la alte două unităţi – nu sunt convenabile pentru majoritatea părinţilor, care spun că vor fi obligaţi să facă schimbări majore de program în familie şi vor avea cheltuieli mai mari. Unii nu îşi vor permite să plătească la o grădiniţă cu program prelungit. Colegii noştri din Consiliul Local, reprezentanţi ai USL, au votat acest proiect la propunerea administraţiei locale, dar întâlnirea pe care am avut-o ieri cu grupul de părinţi aduce câteva elemente importante de care eu cred că este obligatoriu să se ţină seama. @N_P

Articolul in Bihor Online >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dominic Fritz afirmă că susține al doilea pachet de reforme anunțat de Ilie Bolojan: „Sunt măsuri de bun simț”

Mediafax acum 7 ore
Printr-o postare pe rețelele de socializare Dominic Fritz, președintele USR a anunțat „susținem fără să clipim reformele anunțate ca parte a pachetului 2 de măsuri ale Guvernului”. Printre măsurile enumerate se numără eliminarea pensiilor speciale,

Un bărbat condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol, prins de polițiști pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2

HotNews acum 7 ore
Un bărbat în vârstă de 36 de ani, care se sustrăgea executării unei pedepse cu închisoarea, a fost prins vineri seară pe acoperișul unei clădiri din Sectorul 2, potrivit Poliției Capitalei. Conform sursei citate, bărbatul fusese condamnat definitiv

Ionuț Moșteanu: „E nevoie de mai mulți oameni în armată – de 120.000”. Ce spune ministrul Apărării despre serviciul militar obligatoriu

Gandul acum 5 ore
Ionuț Moșteanu a anuțat relansarea unui proiect legislativ privind extinderea bazei de rezerviști voluntari ai Armatei Române. Ministrul USR al Apărării, deși a constatat că Armata Română duce lipsă de personal, respinge ideea revenirii la serviciul

Dosar penal pentru CFR Călători! Compania, suspectată de evaziune fiscală

Ziua Constanta acum 6 ore
Poliţiştii şi procurorii au deschis un dosar de cercetare penală, după ce CFR Călători nu ar fi plătit în termen legal taxele datorate statului, conform StiripeSurse.ro ”La data de 12 mai 2025, poliţiştii Direcţiei de Poliţie Transporturi – I.G.P.R.

Debut de sezon în campionatul intern de fotbal: Nou promovata Metaloglobus Bucureşti a fost învinsă de Universitatea Cluj

G4Media acum 8 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Echipa Universitatea Cluj a învins vineri, în deplasare, scor 4-1, formaţia Metaloglobus Bucureşti, în meciul de debut al sezonului 2025-26 al campionatului intern de fotbal, transmite News.ro. Urmăr

Unități închise și amenzi de sute de mii de lei pe litoral, în urma unor controale ale ANPC

HotNews acum 6 ore
ANPC a verificat vineri 60 de unităţi de pe litoral şi a dat amenzi de peste 320.000 de lei. Patru unităţi din Costinești, Mangalia, Vama Veche și Mamaia Nord au fost închise, scrie News.ro. Controalele au avut loc în mai multe staţiuni de pe litora

SuperLiga: Alexandru Dobre, decisiv în FC Argeș – Rapid 0-2

HotNews acum 5 ore
Rapid București s-a impus în fața echipei FC Argeș, scor 2-0, într-un meci disputat vineri, la Mioveni, în prima etapă din SuperLiga. FC Argeș – Rapid București 0-2, în prima etapă din SuperLiga Echipa antrenată de Costel Gâlcă a deschis scorul în m

Un general american îndeamnă NATO să aibă mai multe rachete cu rază lungă de acțiune pentru a descuraja Rusia

Mediafax acum 7 ore
Într-un interviu pentru agenția Reuters, generalul maior John Rafferty a scos în evidență că pasul pe care NATO trebuie să-l facă în privința rachetelor cu rază lungă de acțiune vine în contextul în care „armata rusă este mai mare astăzi decât era a

Venus Williams revine în circuitul profesionist de tenis la 45 de ani

Mediafax acum 6 ore
Revenirea are loc după ce a primit o invitație pentru a participa la turneul WTA 500 de la Washington, care se va desfășura în perioada 19-27 iulie, notează AFP. Jucătoarea americană nu a mai participat la un turneu oficial din martie 2024 și figure

Bogdan Ivan, ministrul Energiei: „Tocmai am virat 20% din salariul meu de ministru al Energiei statului român”

Gandul acum 13 ore
Bogdan Ivan, ministrul Energiei, a anunțat, vineri, că a renunțat la 20% din salariu său, bani pe care i-a virat către statul român. Ivan susține că le va cere tuturor directorilor din companiile de stat administrate de Ministerul Energiei să facă a

Vremea

București
acum

16°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

22°/38°
Iasi
acum

16°
sâm.

16°/30°
dum.

15°/31°
lun.

19°/35°
mar.

20°/34°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/30°
dum.

21°/28°
lun.

22°/30°
mar.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

11°/27°
dum.

14°/29°
lun.

19°/32°
mar.

19°/28°
Timisoara
acum

14°
sâm.

14°/29°
dum.

17°/35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°