Există o cumsecădenie aparte, la conaţionalii ce nu şi-au uitat obârşia, chiar dacă acum trăiesc dincolo de graniţa impusă României, pe pământ bucovinean, cel furat iniţial de creionul bont, imperial, mânuit cu cinism, la Kremlin. Că aşa stau lucrurile o probează şi interviul pe care a acceptat să mi-l acorde o domniţă, ce nu şi-a pierdut credinţa în forţa renaşterii neamului românesc.

Dialogul redat mai jos este urmarea consecvenţei cu care ziarista Felicia Nichita-Toma a reuşit să aducă, în publicaţia românilor bucovineni, cei încă înstrăinaţi de Patria unde soarele răsare la Bucureşti, căldura unui suflet atent la sensul de ieri, dar şi de azi, al unor cuvinte precum mama, glia, bunel, străbun, durere...

Scriitura domniţei Felicia este aidoma privirilor sale, adumbrite de condiţia tragică a fiinţei ce ştie că li s-a furat înaintaşilor, ceea ce nu i se acordă, încă, nici ei.

Libertatea de a trăi în ţara după care tânjeşte inima de româncă.

Pentru militanta, prin scris, Felicia Nichita-Toma, mai presus de evenimente trecătoare stă povestea nedevoalată a fiecărui conaţional cumsecade, căutat, găsit, îndemnat să îşi depene firul vieţii, pentru ca aceia care preţuiesc bijuteria publicistică numită Zorile Bucovinei să nu îşi piardă curajul în izbânda viitoare a naţiunii din care fac parte.

O lecţie de robusteţe psihică este dialogul inserat mai jos, cu domniţa Felicia, din Cernăuţi.

*********************************

ÎN PĂDUREA VARNIŢEI AU FOST MASACRAŢI, DE GRĂNICERI SOVIETICI, MII DE ROMÂNI PAŞNICI

Am observat că majoritatea materialelor publicate de dumneavoastră, în ziarul Zorile Bucovinei sunt emoţionante reconstituiri ale unor destine de români, semeni ce nu şi-au pierdut graiul, portul şi credinţa în puterea spirituală a neamului românesc. Cum vă găsiţi asemenea interlocutori şi ce vă motivează ca să aveţi