”Will the last reporter please turn out the light” (Ultimul reporter este rugat să stingă lumina – ca să nu mai fiu certat de colegul Nini Hristodorescu, pentru că nu respect publicul necunoscător de engleză) este o culegere de texte, apărută în Statele Unite acum mai bine de doi ani. Temele tratate sunt criza cu care se confruntă jurnalismul în Statele Unite și criza mediilor tradiționale (adică presa scrisă și televiziunea).

Atât de important e subiectul, de câțiva ani, în Statele Unite, încât Curtea americană de justiție subliniază că ”pentru ca un sistem constituțional precum cel american să aibă succes, este imperativ să existe o presă puternică și independentă. Este de neconceput o guvernare eficientă, fără un sistem credibil de jurnalism”.

Asta spun americanii, care discută deja serios despre asigurarea de sprijin guvernamental, din bani publici, deci, pentru finanțarea jurnalismului independent. Cum sună asta, în România? Amuzant, nu? Foarte amuzant, din moment ce, la noi, fondurile publice sunt folosite, de 23 de ani, pentru a închide gura presei independente.

În lucrarea sa, The Vanishing Newspaper (2004), Philip Meyer prezice că ultima copie a ultimului ziar tipărit va apărea pe piață undeva în anul 2043. Evident, nu se poate prezice cu pretenții de exactitate așa ceva, dar este cert că – deși nu a trăit, din cauza comunismului, o perioadă de maturitate, care să contribuie la formarea unei democrații solide – presa scrisă din România se aliniază acum trendului mondial. Noile tehnologii distrug presa scrisă. Viteza câștigă. Iar seriozitatea, profesionalismul, tradiția nu-i pot ține piept. Internetul schimbă totul. Până și legile fundamentale ale comunicării, potrivit specialiștilor.

Cum va arăta jurnalismul, în România, peste câțiva ani, fără presă scrisă? Fără mediul care, timp de 20 de ani, a stabilit agenda publică? E o temă seri