Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum se va construi pe ultima bucată din Pipera Clujului

Publicat in Ziua de Cluj, vineri 12 iulie 2013 ·

Mai mulţi proprietari de terenuri s-au asociat pentru un proiect care ar urma să ocupe cea mai mare suprafaţă încă neinvadată de construcţii din zona Bună Ziua.

Urbaniştii cer zone verzi, infrastructură coerentă, dotări şi servicii prevăzute în proiectul de 14 ha, după ce ani întregi zona din sudul oraşului s-a dezvoltat pe sistemul „urbanism de parcelă", fără infrastructură pregătită înainte construcţiilor şi denumită chiar de arhitecţi Pipera Clujului.

Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru reparcelarea unui teren de 14,4 ha de la str. Mihai Românul şi construirea unui ansamblu de locuinţe individuale şi colective mici, cu servicii şi dotări a fost prezentat în şedinţa din această săptămână a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism (CTATU). Pentru proiect s-au asociat mai mulţi proprietari de terenuri, avându-l ca titular pe Traian Cojan. „Am reuşit să adunăm aproape toţi proprietarii din zonă, am propus o reţea stradală rezonabilă, cu drumuri de 9-10 m şi trotuare pe ambele părţi. Am prevăzut zone de locuinţe colective cu 3 şi 6 apartamente şi zone de servicii şi dotări. Există câţiva beneficiari interesaţi să facă grădiniţă, dar aici sunt în discuţii schimburi de terenuri. Cei care vor grădiniţă nu au tocmai cele mai potrivite parcele pentru această funcţiune", a detaliat Valentin Moldovan, arhitect care a lucrat la proiect.

Suprafaţa mare de teren la dispoziţie creează posibilitatea unui proiect integrat, într-o zonă invadată de construcţii şi dezvoltată haotic, chiar în anii recenţi, când piaţa imobiliară a avut prioritate în faţa infrastructurii şi urbanismului, constată arhitecţii. „E un proiect important, prin dimensiune şi poziţionare. Acolo este o zonă cu multe deficienţe, iar aceasta este cea mai mare suprafaţă neocupată în sud de Bună Ziua. Cu toate acestea, nu ştim care e densitatea propusă prin noul proiect şi câţi l

Articolul in Ziua de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump afirmă că pregăteşte o întâlnire cu Vladimir Putin pentru a discuta despre războiul din Ucraina

Mediafax acum 38 minute
„Putin vrea să ne întâlnim şi suntem în curs de a organiza asta”, a declarat Trump reporterilor la reşedinţa sa Mar-a-Lago din Florida. „Trebuie să punem capăt acestui război, care este o mare nenorocire”, a adăugat preşedintele ales al SUA. Afirmaţ

Curtea Supremă respinge cererea lui Trump de a suspenda pronunţarea sentinţei sale

Mediafax acum 2 ore
Aceasta va avea loc, prin urmare, aşa cum era prevăzut, cu zece zile înainte de întoarcerea politicianului la Casa Albă. Donald Trump a fost găsit vinovat pe 30 mai în acest caz legat de plăţile ascunse ale acestuia către actriţa de filme pentru adu

Video O mașină de poliție aflată în misiune s-a răsturnat după impactul cu un autovehicul, în Capitală. O polițistă a ajuns la spital

Adevarul acum o ora
O mașină de poliție aflată în misiune, cu semnalele luminoase și sonore pornite, s-a ciocnit cu un alt autoturism, în noaptea de joi spre vineri, în Capitală. În urma impactului, autospeciala s-a răsturnat.

Google donează 1 milion de dolari fondului de inaugurare al lui Trump, alăturându-se altor giganţi ai tehnologiei

News.ro acum 4 ore
Google a anunţat o donaţie de 1 milion de dolari pentru fondul de inaugurare al preşedintelui ales l SUA Donald Trump, alăturându-se altor companii mari din sectorul tehnologic care caută să îmbunătăţească relaţiile cu viitoarea administraţie. ”Goog

Cel puțin șapte oameni au murit în incendiile de proporții din Los Angeles: „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”

Libertatea acum o ora
La cel puțin şapte morți a ajuns bilanţul victimelor incendiilor care au devastat Los Angeles în această săptămână, relatează CNN. „E ca şi cum o bombă atomică ar fi fost aruncată”, a afirmat şeriful din Los Angeles.

„Schengen, Menghen – iok Schengen!”. Pe podul peste Dunăre de la Ruse este din nou haos, scrie presa bulgară

HotNews acum 2 ore
Lucrările de reparaţie sunt ca o graniță, spun revoltaţi șoferii care s-au aliniat iar la coadă. Cu toate că Bulgaria este membră cu drepturi depline în Schengen și trecerea liberă a frontierei ar trebui să fie un lucru normal, la podul peste Dunăre

Eveniment oficial vineri, la Washington, pentru a marca includerea României în programul Visa Waiver

News.ro acum 2 ore
Un eveniment oficial este programat, vineri, la Washington, D.C., pentru a marca includerea României în Programul Visa Waiver. ”România îşi consolidează astfel statutul de partener strategic al SUA, fiind prima ţară din regiunea Mării Negre admisă î

Horoscop pentru vineri, 10 ianuarie 2025. Prima parte a zilei este marcată de aspecte financiare pentru una dintre zodii

Ziua Constanta acum 59 minute
Berbec Relaționarea cu persoanele din anturajul apropiat te poate obosi mult astazi, pentru ca îți este greu sa te concentrezi pe ceea ce iti spun altii. Fii intelegator atat cu tine, cât si cu altii! Abordarea subiectelor banale si schimbul de info

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 12 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Calendar ortodox, vineri, 10 ianuarie 2025. Sfinții pomeniți în această zi

Ziua Constanta acum o ora
În aceasta luna, în ziua a zecea, pomenirea celui între sfinti parintelui nostru Grigorie (Grigore), episcopul Nissei. Acest Sfânt parinte a fost frate cu Sfântul Vasile cel Mare si a stralucit prin cunostinta filozofiei si prin râvna pentru credint

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

1°/4°
lun.

1°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-1°/5°
lun.

-2°/1°
Constanta
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-0°/8°
sâm.

-2°/3°
dum.

-2°/2°
lun.

-3°/-0°
Timisoara
acum

vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/2°
lun.

-2°/3°