● Să ceară subvenţii pentru a-şi creşte animalele
Fermierii buzoieni mai au la dispoziţie doar două zile în care mai pot solicita ajutor de la stat în cadrul “Schemei de ajutor specific acordat producătorilor de lapte şi de carne de vită din zonele defavorizate”, finanţată din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA).
De acest sprijin comunitar pot beneficia crescătorii de vaci de lapte şi/sau de bivoliţe de lapte şi/sau de taurine din rase de carne şi/sau metişii cu rase de carne.
Solicitanţii trebuie să depună o cerere per beneficiar pentru toate exploataţiile deţinute (cu cod de exploataţie înregistrat în RNE al ANSVSA), la centrul judeţean Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură.
Pentru a beneficia de subvenţie, fermierii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii: exploataţiile să fie localizate în zonele defavorizate, identificate în Anexa 4A la Programul Naţional de Dezvoltare Rurală PNDR 2007 – 2013; bovinele din exploataţiile pentru care beneficiarul solicită ajutor specific să fie identificate şi înregistrate în Registrul Naţional al Exploataţiilor – RNE; să deţină registrul individual al exploa- taţiei, actualizat în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr.1760/2000; iar bovinele din exploataţie să fie cuprinse în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire, control şi eradicare a bolilor la animale, a celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor şi caprinelor, iar acţiunile prevăzute să fie efectuate la zi.
Totodată, fermierii vor primi subvenţii pentru vacile de lapte dacă sunt înregistraţi în sistemul de administrare a cotelor de lapte al Serviciului de Administrare a Cotelor de Lapte din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură cu cotă de lapte pentru liv