Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Coşmarul părinţilor cu copii de grădiniţă: Inspectoratul Şcolar nu mai impune program de vară grădiniţelor!

Publicat in Obiectiv Tulcea, vineri 12 iulie 2013 ·

*În această vară, din lipsa resurselor financiare, majoritatea grădiniţelor sunt închise

Spre deosebire de anii trecuţi când Inspectoratul Şcolar Tulcea impunea grădiniţelor în special a celor cu program prelungit un program pe perioada verii, anul acesta fiecare grădiniţă din municipiu îşi hotărăşte singură cât şi mai ales dacă este deschisă pe perioada de vară. Aşa se face că de la sfârşitul lunii trecute majoritatea grădiniţelor din Tulcea s-au închis iar dacă şi-au făcut program de o săptămână sau mai multe pe perioada verii nu sunt primiţi copii de la alte grădiniţe.

„Directorii se plâng de faptul că nu au bani suficienţi pentru a ţine grădiniţele deschise pe timpul verii şi îi înţeleg: nu sunt doar cheltuielile de masă ci sunt şi alte cheltuieli de personal. În anii trecuţi, e adevărat, în şedinţele cu directorii le recomandam să se pună de acord astfel încât în fiecare săptămână din vacanţă măcar o grădiniţă din oraş să fie deschisă pentru a onora cererile acelor părinţi care nu aveau unde să-şi lase copiii. Anul acesta de recomandarea noastră nu s-a mai ţinut cont şi, în funcţie de cereri, fiecare grădiniţă îşi planifică, dacă e cazul, o perioadă din vacanţă când e deschisă”, a declarat Silvia Crăciun, inspector în cadrul ISJ Tulcea.

Cum era şi normal în astfel de situaţii, oferta privată nu a întârziat să apară ca alternativă pentru lipsa grădiniţelor estivale. Una dintre oferte vine de la singura grădiniţă particulară Tic-Pitic din Tulcea, deschisă tot anul, şi care cu numai 400 de lei/copil/pe lună oferă o soluţie cei care nu îşi pot lăsa copiii cu bone sau cu bunicii copiilor. O altă ofertă vine de la ultimul etaj al Coral Plaza Mall, unde Anca Childrens oferă micuţilor de grădiniţă dar şi absolvenţilor primului an de şcoală un program recreativ – educativ timp de 9 ore pe zi, de luni până vineri, şi cu posibilitatea de a se recrea cât

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 5 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 8 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 6 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 7 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 8 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

19°
joi

18°/33°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

15°/24°
sâm.

14°/29°
dum.

16°/32°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/27°
dum.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

15°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/32°
Timisoara
acum

14°
joi

12°/19°
vin.

13°/27°
sâm.

15°/33°
dum.

19°/38°