de I. BÂRSAN
12 iulie 2013 22:45
1 vizualizare
A-A+
VIVA EASTPART studiază, de peste un an, cele mai bune practici în domeniul valorificării pe termen lung a patrimoniului cultural şi natural în centrele istorice europene de dimensiuni mici, cu accent pe aspectele specifice Europei de Est. Echipa este formată din organizaţii relevante din cele trei ţări implicate în proiect (România, Armenia, Republica Moldova) şi experţi internaţionali, coordonaţi de cadre universitare cu experienţă. Proiectul vizează elaborarea unei metodologii pentru valorificarea patrimoniului cultural şi natural, implicând actori locali interesaţi în activităţile culturale, turistice şi/sau de planificare spaţială din cele trei zone-pilot: Valea Hârtibaciului din România, regiunea Tavush din Armenia şi raionul Cahul din Republica Moldova.
Coordonatorul proiectului este Asociaţia pentru Tranziţie urbană, Bucureşti, România (ATU).
În cadrul proiectului VIVA EASTPART - „Valorizarea centrelor istorice prin îmbunătăţirea capacităţii de management pentru localităţi de mici dimensiuni în regiunea Parteneriatului Estic”, proiect finanţat de către Uniunea Europeană prin programul Eastern Partnership Culture Programme, în data de 14 iunie, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean Sibiu, a fost semnat „Pactul local pentru sistemul teritorial cultural Valea Hârtibaciului” document ce reprezintă angajamentul semnatarilor pentru conservarea şi valorificarea patrimoniului cultural (patrimoniu material şi imaterial şi peisaj cultural) din microregiunea Valea Hârtibaciului.
Partenerii semnatari ai pactului sunt: Asociaţia pentru Tranziţie Urbană, Consiliul Judeţean Sibiu, Direcţia Judeţeană pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Sibiu, Grupul de Acţiune Locală (GAL) Microregiunea Hârtibaciu, Asociaţia Valea Hârtibaciului, Asociaţia Judeţeană de Turis