Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Caniculă în Japonia: Bătrâni morţi şi mii de persoane internate în spital

Publicat in Mediafax, vineri 12 iulie 2013 ·

Căldura înăbuşitoare instalată din data de 6 iulie într-o mare parte a Japoniei s-a soldat, deja, cu moartea a aproximativ 12 persoane doar la Tokyo şi cu internarea a mii de persoane în spital, potrivit informaţiilor apărute în presă.

Temperatura depăşeşte 35 de grade la umbră în numeroase locuri din estul, centrul şi vestul arhipelagului.

Peste o mie de persoane sunt spitalizate în fiecare zi pentru câteva ore din cauza caniculei, uneori grupuri întregi de elevi sau, cel mai adesea, persoane în vârstă.

Majoritatea victimelor decedate sunt trecute de vârsta de 65 de ani, fiind găsite fără suflare în propriile grădini, inclusiv în sere, sau închise în casă.

Autorităţile recomandă economisirea electricităţii, din cauza unui deficit de producţie legat de absenţa reactoarelor nucleare, dar invită, totuşi, să se utilizeze în mod raţional aparatele de aer condiţionat personale prezente în majoritatea caselor şi fără de care temperatura din case poate deveni insuportabilă.

Voluntari merg uneori în vizită la persoane în vârstă pentru a le încuraja să bea apă cu regularitate şi să-şi regleze corect aparatele de aer condiţionat, dar aceste acţiuni nu sunt suficiente, la fel ca şi îndemnurile la precauţie transmise de presă.

În acest an, sezonul ploios nu a fost intens şi s-a terminat prea devreme în estul Japoniei, fiind urmat imediat de zile toride. Temperatura coboară abia în timpul nopţii, dar se menţine, în general, între 27 şi 30 de grade Celsius.

Canicula accentuată îi determină pe consumatorii niponi să-şi cumpere mici fulare cu efect răcoritor şi alte accesorii disponibile în farmacii, supermarketuri şi la alţi comercianţi.

În plus, în fiecare vară, funcţionarii din Japonia sunt îndemnaţi să-şi lase sacoul şi cravata, urmând în acest sens exemplul membrilor Guvernului. Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - România a început cu stângul preliminariile CM din 2026: scor 0-1 cu Bosnia / Lucescu: "Mergem înainte" / Reacţiile tricolorilor

News.ro acum 4 ore
Reprezentativa României a fost învinsă, vineri seară, pe Arena Naţională, cu scorul de 1-0 (1-0), de selecţionata din Bosnia şi Herţegovina, în prima etapă a grupei H a preliminariilor europene pentru Cupa Mondială din 2026. UPDATE - Mircea Lucescu,

Bogdan Peșchir a fost arestat preventiv pentru 30 de zile

Ziua Constanta acum 8 ore
Judecătoria Sectorului 5 a dispus vineri arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bogdan Peșchir, considerat finanțator al campaniei lui Călin Georgescu pe TikTok. Peșchir este acuzat de Parchetul General de săvârșirea infracțiunii de corupere a

Papa Francisc, nevoit „să învețe din nou să vorbească”. O problemă generată de oxigenoterapie

HotNews acum 5 ore
Papa Francisc îşi recapătă încet forţele în spital, dar trebuie să „reînveţe să vorbească” după utilizarea prelungită a oxigenoterapiei cu flux mare, a declarat vineri cardinalul Victor Manuel Fernandez, relatează Reuters, preluată de News.ro. Cardi

Fraţii Tate s-au întors în România pentru a-şi „dovedi nevinovăţia”

News.ro acum o ora
Influencerul britanico-american Andrew Tate şi fratele său Tristan s-au întors din SUA în România, unde sunt acuzaţi de trafic de persoane şi alte fapte. Vorbind cu presa în faţa casei lor din Bucureşti, fraţii au spus că s-au întors pentru că „oame

"Dacă veneam în interes de serviciu, sigur se închidea activitatea". Piedone, pus pe glume înainte de intrarea pe stadion la meciul România-Bosnia

Ziare.com acum 5 ore
Cu aproximativ treizeci de minute înainte de începerea meciului dintre naționalele de fotbal ale României și Bosneia, din preliminariile pentru Cupa Mondială 2026, Cristian Popescu Piedone a sosit la Arena Națională. Șeful ANPC, cunoscut pentru auto

Profesor din Huedin, arestat pentru agresiune sexuală. Este acuzat de comportament indecent faţă de eleve în timpul orelor de curs

HotNews acum 6 ore
Un profesor de la un liceu din Huedin, judeţul Cluj, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de agresiune sexuală asupra unui minor. Bărbatul predă la clase de gimnaziu, iar unitatea de învăţământ a sesizat organele de anchetă pentru că ar fi

Vicepremierul Serbiei susține că spionii ruşi au ajutat Belgradul să reprime protestele din ultima perioadă

Libertatea acum 5 ore
Viceprim-ministrul Serbiei a afirmat vineri, 21 martie, că serviciile de spionaj ale Rusiei au sprijinit autoritățile de la Belgrad în gestionarea protestelor antiguvernamentale din ultimele luni. Declarațiile au fost criticate de opozanți, care sus

Sclavie în Germania, cu români victime. Muncitorii, obligați să muncească 13 ore pe zi, fără bani și cu mâncare puțină

Libertatea acum 6 ore
Mai mulți români au fost atrași în Germania cu promisiuni false de locuri de muncă, dar odată ajunși acolo au fost exploatați, fiind obligați să lucreze 13 ore pe zi și să stea închiși în clădirea fabricii unde lucrau. Un muncitor a scăpat și a chem

Panică la Timișoara. Zeci de oameni evacuați din cauza unui incendiu izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje VIDEO

Ziare.com acum 5 ore
Mai mult de 40 de persoane au fost evacuate sau s-au autoevacuat, vineri seară, 21 martie, după ce un incendiu a izbucnit la subsolul unui bloc cu 9 etaje din nordul municipiului Timişoara. La faţa locului intervin mai multe echipaje de pompieri. ”A

Video „Noapte a democraţiei” la Istanbul și în marele orașe ale Turciei. Mii de oameni denunță arestarea rivalului lui Erdogan

Adevarul acum 7 ore
Opoziţia turcă a convocat vineri seară o „noapte a democraţiei”, făcând apel la o mare demonstraţie pentru a denunţa arestarea primarului Istanbulului, Ekrem Imamoglu.

Vremea

București
acum

sâm.

4°/16°
dum.

7°/18°
lun.

9°/18°
mar.

13°/21°
Iasi
acum

sâm.

3°/15°
dum.

6°/12°
lun.

7°/13°
mar.

8°/22°
Constanta
acum

sâm.

1°/9°
dum.

7°/9°
lun.

8°/11°
mar.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

-3°
sâm.

-3°/15°
dum.

7°/15°
lun.

9°/18°
mar.

11°/15°
Timisoara
acum

sâm.

3°/15°
dum.

8°/16°
lun.

11°/18°
mar.

11°/18°