În ultimele câteva zile, când posturile de televiziune, ziarele şi site-urile de ştiri sunt invadate de profesori care au luat şpăgi şi elevi cu IQ impresionant care se plâng de cât de greu e să înveţi, am fost uimită să găsesc o ştire care merita ascultată. Un tânăr din Cluj care suferă de sindromul Down a reuşit să ia bacul.

Într-o ţară ca a noastră, cu spitale şi specialişti ca ai noştri, mă bucură simplul faptul că acest tânăr a ajuns la vârsta de 18 ani. Faptul că a reuşit să ia o notă de trecere, într-un liceu în care nevoile şi greutăţile i-au fost ignorate total, mama sa fiind unicul lui sprijin, mi se pare deja un miracol, iar faptul că mai toate şcolile din Cluj l-au refuzat pentru că era bolnav mă face să urăsc lumea în care trăiesc şi să apreciez şi mai mult persoanele ca el. Tocmai de aceea, cred că, pentru a fi înţeleasă cu adevărat de românul de rând, această ştire ar trebui „tradusă”.

Sindromul Down este o boală genetică, ce apare când ai un cromozom în plus. Speranţa de viaţă în cazul ce-lor afectaţi de această boală e în jur de 55 de ani, sunt mici de statură şi 98,8 % din ei suferă de retard mintal. Deci, un băiat născut cu un retard mediu spre sever, care a trebuit să muncească de două ori mai mult decât ceilalţi, a reuşit să depăşească intelectual aproape jumătate din adolescenţii români care au terminat 12 ani de şcoală. Acest fapt spune mai multe despre situaţia actuală a învăţământului decât toate ştirile din ultimele două săptămâni.

Altă concluzie care se poate trage din această poveste e că subiectele au fost atât de dificile, încât n-ai nevoie de o valoare mai mare de 70 a IQ-ului, pentru a lua o notă de trecere, în condiţiile în care valoarea normală a IQ-ului unui tânăr de 18 ani este de 90 până la 110. Cu alte cuvinte, 45% dintre tinerii români sunt mai proşti decât o persoană retardată mintal. Faptul că există profes