Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Stăm prost cu educaţia

Publicat in Crai Nou, vineri 12 iulie 2013 ·

> La 20 octombrie 2011, judeţul Suceava avea 5.696 de persoane analfabete > Sucevenii fără vreo şcoală absolvită reprezintă 3% din populaţia stabilă în vârstă de 10 ani şi peste

Locuitorii judeţului Suceava nu stau tocmai bine la capitolul educaţie. Aşa se poate concluziona din rezultatele recensământului populaţiei şi locuinţelor, potrivit cărora, din totalul de 556.230 de locuitori ai judeţului în vârstă de 10 ani şi peste, 53,8% au nivel scăzut de educaţie, respectiv primar, gimnazial sau nu au nicio şcoală absolvită. De asemenea, 36,9% dintre suceveni sunt educaţi la nivel mediu, adică postliceal, liceal, profesional sau tehnic de maiştri, în timp ce doar 9,3% dintre aceştia sunt absolvenţi de studii superioare. Aceleaşi date relevă faptul, deloc îmbucurător, că la 20 octombrie 2011, judeţul Suceava avea 5.696 de persoane analfabete.

Pe de altă parte, de remarcat este că, în intervalul dintre ultimele două recensăminte, se constată o creştere a nivelului de instruire a populaţiei stabile. Astfel, ponderea persoanelor în vârstă de 10 ani şi peste cu nivel de instruire superior a crescut de la 4,4% la 9,3%, iar a celor cu nivel mediu de educaţie a sporit de la 33,9% la 36,9%. În ceea ce priveşte persoanele cu nivel redus de educaţie, ponderea acestora s-a diminuat la 53,8%, comparativ cu 61,6%, cât s-a consemnat după recensământul populaţiei şi locuinţelor din 2002. Sucevenii fără vreo şcoală absolvită reprezintă 3% din populaţia stabilă în vârstă de 10 ani şi peste, în timp ce, în 2002, aceasta avea, în eşantionul în cauză, o pondere de 4,8%. Studiile superioare se întâlnesc mai frecvent la persoanele din mediul urban, acestea reprezentând 16,7% din populaţia stabilă de 10 ani şi peste, care trăieşte în municipiile şi oraşele judeţului Suceava, faţă de 3,9%, locuitori ai comunelor, absolvenţi de facultate. În schimb, în mediul rural sunt mai frecv

Articolul in Crai Nou >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Bild: Doi morţi şi 25 de răniţi după ce o maşină a intrat în oameni la Mannheim

News.ro acum o ora
Două persoane au fost ucise şi 25 au fost rănite, dintre care 15 grav, potrivit unui bilanţ furnizat de sursele cotidianului german Bild, după ce o maşină a intrat, luni, în mulţimea de oameni care erau adunaţi într-o piaţă din centrul oraşului Mann

Lasconi, reacție despre o posibilă retragere în favoarea lui Bolojan

Adevarul acum 19 minute
Într-o conferință de presă susținută luni, președinta USR, Elena Lasconi, a declarat că ar putea lua în considerare retragerea candidaturii sale la alegerile prezidențiale din 2025 în favoarea lui Ilie Bolojan.

POT începe procedura de revocare a lui Ilie Bolojan din fruntea statului. Anamaria Gavrilă: „angrenează ilegitim România în decizii care vizează securitatea naţională”

Mediafax acum o ora
Anamaria Gavrilă, preşedinta POT, anunţă începerea procedurii de revocare a lui Ilie Bolojan din funcţia de preşedinte al Senatului, implicit din funcţia de preşedinte interimar al României. Ea spune că Bolojan a devenit un pericol la adresa securit

„” Recorder: Viaţa de ONG-ist a lui Călin Georgescu. Acesta a luat bani de la USAID şi a avut parteneriate cu Fundaţia Soros

Mediafax acum o ora
„Reţeaua Soros din România va fi interzisă, cu siguranţă, pentru că a făcut mult rău ţării mele, poporului meu”, spunea recent Călin Georgescu într-un interviu cu Mario Nawfal, un tânăr conservator care realizează emisiuni pe reţeaua X (fostul Twitt

Ciolacu despre Georgescu: România nu se poate dezvolta cu poveşti despre tunele dacice, ci construind tuneluri moderne

Mediafax acum o ora
„Finalizarea primei străpungeri a unui tunel forat pe autostrada Sibiu – Piteşti arată că România este în stare să depăşească orice obstacol pentru a-şi realiza marile investiţii strategice”, scrie pe Facebook Marcel Ciolacu. Premierul arată că stră

Ponta spune că a strâns semnături şi urmează să îşi depună candidatura la prezidenţiale

G4Media acum 59 minute
Deputatul Victor Ponta a declarat luni că a strâns semnăturile pentru alegerile prezidenţiale şi îşi va depune candidatura atunci când va termina toate procedurile, transmite Agerpres. Ponta a fost întrebat, la Palatul Parlamentului, dacă a început

UPDATE - Traficul feroviar, oprit între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători/ Alte trei trenuri au staţionat în gările apropiate/ Circulaţia, reluată

News.ro acum 19 minute
Traficul feroviar a fost oprit, luni după-amiază, între Timișoara Nord şi Lugoj, din cauza ruperii pantografului unui tren de călători, anunţă CFR Sa. Alte trei trenuri de călători au staţionat în gările apropiate până la redeschiderea circulaţie

Disputa dintre Trump și Zelenski a fost o "escaladare fabricată", acuză viitorul cancelar german. Friedrich Merz: "Nu este vorba despre o reacție spontană"

Ziare.com acum 41 minute
Confruntarea dintre Donald Trump şi Volodimir Zelenski de vineri, 28 februarie, din Biroul Oval, a fost o ”escaladare fabricată”, a afirmat luni, 3 martie, Friedrich Merz, probabilul viitor cancelar al Germaniei. ”Nu este vorba despre o reacţie spon

Sebastian Stan, pe covorul roșu alături de mama sa, la Premiile Oscar. Actorul român n-a obținut niciun trofeu

Ziua Constanta acum 7 ore
Sebastian Stan a apărut cu mama lui, Georgeta Orlovschi, la Premiile Oscar 2025. Apariția românului a fost cu atât mai elegantă deoarece alături de el a avut-o și pe Annabelle Wallis, actrița care îi e iubită. Actorul român în vârstă de 42 de ani, a

Vreme caldă în prima săptămână din martie. Regiunea unde temperaturile urcă până la 21 de grade Celsius

Ziare.com acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță luni, 3 martie, că vremea va fi deosebit de caldă în toată țara, în prima săptămână din luna martie. Temperaturile vor atinge chiar și 21 de grade în Muntenia, însă de săptămâna viitoare se va fac

Vremea

București
acum

lun.

1°/8°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
Iasi
acum

lun.

-0°/7°
mar.

2°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
Constanta
acum

lun.

2°/6°
mar.

3°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

lun.

-0°/7°
mar.

1°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/16°
Timisoara
acum

10°
lun.

1°/10°
mar.

2°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/17°