Cred că principala întrebare la Supercupă era dacă Steaua este mai slabă decât în sezonul trecut. Mulţi lideri de club din Liga I declaraseră că Steaua nu mai este echipa care câştigase titlul şi că dispariţia din formula de joc a celor mai buni fotbalişti de atac, Rusescu şi Chipciu, vor lăsa goluri de neacoperit având în vedere şi achiziţiile din această vară. Însă soluţiile neaşteptate de redresare au venit nu din tranferuri ci din reacţia unor jucători care dezamăgiseră în primăvară. Tănase a jucat ca în vremurile sale bune, faza de la primul gol fiind superbă. Chiar dacă tinde să devină un fel de Pedro al Barcelonei, un simulant prin excelenţă, Tănase şi-a regăsit în acest meci cu trofeu pe masă rafinamentul, luciditatea şi prospeţimea cu care impresiona în vremurile în care Gigi Becali se ducea la puşcărie după el.

Cealaltă revelaţie a serii a fost Nikolic. Muntenegreanul este o glumă pe lângă Rusescu, dar aseară a reuşit ceva special pentru nivelul său, să joace decent. Nu poate avea o contribuţie cât de cât normală la construcţia jocului pentru că este mai mereu certat cu mingea, dar în Supercupă Nikolic a reuşit nişte demarcări excelente care l-au ajutat să‑şi facă bine treaba de vârf de careu. Reghecampf pare să-i acorde încrederea unui titular în sezonul viitor, dar cred, precum Anghel Iordănescu, că Steaua are în continuare o problemă în centrul liniei de atac, după ce am văzut şi la Piovaccari. Sigur că italianul trebuie să revină la condiţia fizică optimă pentru o imagine completă asupra sa, dar pentru Steaua deja urmează în scurt timp meciuri în preliminariile Ligii Campionilor şi în campionat.

Este Steaua măcar la fel de bună precum era în sezonul trecut? După un 3-0 în Supercupă răspunsul ar trebui să fie unul singur, un „da“ emfatic precum declaraţiile lui Reghecampf despre cele 12 puncte avans faţă de locul doi la finalul turului