Din fruntaşul regiunii de Nord-Vest, Maramureşul a devenit codaş la absorbţia de fonduri europene. O situaţie dezastruoasă, cu multe cauze şi cu efecte şi mai multe, care se poate repeta în viitorul exerciţiu financiar.
Dezastrul începe de la cap. Şi se propagă în teritoriu. Responsabilitatea scăzută şi lipsa de profesionalism cu care Guvernul Ponta tratează viitorul exerciţiu financiar al Uniunii Europe e adoptat cu brio şi la nivel local. Altfel spus, programul guvernamental al incompetenţei se aplică până la nivel de primării.
Până săptămâna viitoare au loc şedinţe şi se adună idei de proiecte şi fişe la nivelul Agenţiei de Dezvoltare Nord Vest. Practic, “biblia dezvoltării” pentru următorii 6 ani.
Din păcate, Maramureşul are din nou toate şansele să rateze banii europeni şi dezvoltarea din cauza lipsei de proiecte şi de lobby. Aproape nicio primărie din judeţ nu a început serios să-şi facă documentaţii, deşi reprezentanţii Consiliului Judeţean le-au tot atras atenţia. Mai mult, nu s-a armonizat o strategie de dezvoltare în aşa fel încât proiectele să nu se încalece şi să nu frâneze ulterior implementarea.
Situaţia e oricum gravă şi la nivel naţional. României i s-a respins, la începutul acestei săptămâni, noua variantă a Draftului Acordului de Parteneriat prezentată recent Comisiei Europene drept bază a negocierilor priorităţilor de finanţare din următorul exerciţiu financiar 2014 – 2020, documentul fiind considerat imatur. Institutul pentru Politici Publice (IPP) care a avut, în ultimele zile, discuţii la Bruxelles la nivelul conducerii DG Employment şi DG Regio, a putut constata cât de rezervaţi sunt, în acest moment, reprezentanţii Comisiei Europene faţă de capacitatea României de a pregăti un document fundamentat şi vizionar cu domeniile şi ţintele majore de dezvoltare solicitate spre finanţare din fondur