Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Farmecul etern al Pădurii de piatră

Publicat in GAZETA de SUD, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

În sudul Chinei, la 120 km sud-est de oraşul Kunming, reşedinţa provinciei Yunnan, se află Shi Lin (Pădurea de piatră), cea mai mare şi spectaculoasă zonă de acest fel din lume. Pădurea a fost apreciată încă din timpul dinastiei Ming (1368-1644 d. Hr.), când i s-a spus „prima minune a lumii“, relatează tripadvisor.it.

Kunming, capitala provinciei chineze Yunnan, atrage anual mii de turişti, care vin pe aceste meleaguri nu doar datorită climatului plăcut, ci şi pentru că aici, la aproximativ 85 km depărtare, se află o zonă unică în lume, unde, pe o suprafaţă de 26.000 de hectare, mii de stânci înalte străpung pământul pentru a forma ceea ce localnicii numesc Shi Lin, adică Pădurea de piatră.

Pădurea este, de fapt, o regiune carstică, unde apa ploilor, pătrunzând prin fisuri, a erodat roca în forme dintre cele mai ciudate: piloni zvelţi, monoliţi înalţi, stânci colţuroase, canioane înguste etc., formaţiunile stâncoase atingând până la 30 m înălţime, unele ridicându-se singuratice, altele adunându-se în grupuri. Geologic vorbind, formaţiunile bizare au fost modelate în calcar de ploaie şi vânt în urmă cu peste 270 de milioane de ani. Din acest motiv, există şi un număr însemnat de peşteri pline de stalactite, stalagmite, „stâlpi“ şi iazuri cu apă de calitate. Un exemplu este lacul Changhu, care are o lungime de 3 km şi o lăţime ce atinge pe alocuri numai 300 m. Pe fundul său, sunt adăpostite numeroase formaţiuni caracteristice mai degrabă reliefului carstic (stalactite). Tot aici se afla cascada Dadie, alimentată de un afluent al râului Nanpan, care în timpul sezonului ploios atinge un debit de 150 de metri cubi pe secundă. Datorită poziţiei sale, la o altitudine de 1.760 m, dar şi temperaturii medii anuale, care este de circa 15,6 grade Celsius, Pădurea de piatră găzduieşte mult mai multe specii de animale şi plante decât ne-am putea aştepta.

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Salariul minim va crește din nou. Anunțul făcut de Marcel Ciolacu după discuții cu sindicatele și patronatele

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, după reuniunea Consiliului Național Tripartit în care, alături de Guvern, sunt reprezentate sindicatele și patronatele, că salariul minim pe economie va ajunge la 3.700 de lei brut, începând cu data de 1 iulie. Ma

Ministrul MEDIULUI, Mircea Fechet, a semnat Memorandumul pentru AER CURAT/Documentul protejează pădurile din ILFOV împotriva defrișării

Gandul acum 33 minute
Joi a fost semnat Memorandumul pentru Centura Verde București-Ilfov de către ministrul Mediului, Mircea Fechet, și fondatorul platformei Civice pentru Centura Verde, Alex Găvan. Prin acest document se adoptă legea care protejează pădurile din Ilfov;

Nadal îl întâlneşte pe Zverev, în primul tur la Roland Garros. Djokovic şi Alcaraz, adversari facili

Mediafax acum 2 ore
Rafael Nadal are parte de un început dificil la ceea ce se aşteaptă să fie despărţirea sa de Roland Garros. Recordmanul, de 14 ori campion la Openul Franţei, a fost tras la sorţi împotriva lui Alexander Zverev, al patrulea favorit, în primul tur. Dj

Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, audiat la DNA

Ziua Constanta acum 2 ore
Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Florian Coldea, fost prim adjunct al directorului SRI, s-a prezentat, miercuri, la Direcţia Naţională Anticorupţie. Surse judiciare

Cum au ajuns o casă dintr-un sat din Botoșani să „găzduiască” 7.000 de ucraineni. Autoritățile au anunțat Parchetul și DNA

Adevarul acum o ora
O situație absolut incredibilă a fost înregistrată în comuna Vârful Câmpului din județul Botoșani. Nu mai puțin de 7.000 de ucraineni figurau cu domiciliul la o singură casă din comună. Aceștia au plătit  diverse sume bani unor localnici, pentru a f

Rusia îl acuză pe premierul Marcel Ciolacu de „imixtiune grosolană” în afacerile Republicii Moldova

Mediafax acum 2 ore
„Atragem atenţia asupra faptului că astfel de declaraţii provocatoare ale oficialilor români, care reprezintă o imixtiune grosolană în afacerile interne ale Republicii Moldova, rămân fără un răspuns adecvat din partea Chişinăului oficial”, a declara

Șeful ANRE: România a ținut lumina aprinsă în Moldova, la propriu, pentru două ierni

HotNews acum 50 minute
România a ţinut lumina aprinsă, la propriu, în Republica Moldova pentru două ierni şi a reuşit să facă asta pentru că a avut un sistem energetic pregătit, a declarat, joi, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE

VIDEO Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul Iaşi

HotNews acum 2 ore
Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat, joi după-amiază, pe un câmp din judeţul Iaşi, din cauza unor defecţiuni tehnice. Doi bărbaţi se aflau la bord, dar nu au fost răniţi. Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat pe un câmp din judeţul

Guvernul pune la bătaie 2,5 miliarde de lei pentru modernizarea liniei de cale ferată CF București - Giurgiu Nord

Wall-Street.ro acum 54 minute
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia publică pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de modernizare a liniei CF Bucureşti - Giurgiu Nord Frontieră, lotul 2, investiţie finanţată din Fondul de Coeziune prin Mecanismul European

Taxa pentru PARTAJ se reduce / Guvernul a adoptat proiectul pentru REDUCEREA taxelor de timbru

Gandul acum 2 ore
Guvernul a adoptat în ședința de joi proiectul Ministerului Justiției pentru reducerea taxelor de timbru. Este anunțul ministrului Justiției, care precizează că actul normativ va intra în procedură parlamentară, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Ju

Vremea

București
acum

20°
joi

13°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/24°
dum.

12°/24°
Iasi
acum

27°
joi

13°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

14°/24°
dum.

11°/24°
Constanta
acum

22°
joi

15°/22°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/18°
dum.

15°/19°
Cluj-Napoca
acum

24°
joi

11°/24°
vin.

12°/24°
sâm.

11°/23°
dum.

10°/23°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

13°/24°