Tratează numeroase boli, de la bronşită cronică şi astm, până la afecţiunile aparatului digestiv. E o plantă înaltă, cu flori colorate în galben, care luminează de la distanţă, luându-se la întrecere cu soarele. Putem beneficia din plin de forţa ei tămăduitoare, urmând sfaturile şi respectând reţetele domnului farmacist Ion Bobaru
Scurtă prezentare
Îşi merită pe deplin denumirea populară, pentru că, zărită de la distanţă, seamănă cu o flăcăruie. În legendele populare este considerată nevasta soarelui, pentru că este prezentă în toate locurile însorite. Cu ţinuta ei dreaptă ca lumânarea, se ridică peste toate plantele dimprejur, chiar şi în zonele uscate şi pietroase, unde prezenţa ei omagiază regal lumina soarelui. Puterea ei vindecătoare a fost descoperită în Antichitate, când Hipocrate o recomanda ca leac contra rănilor. Aristotel scrie, şi el, despre seminţele de lumânărică, care, presărate pe apă, fac pescuitul uşor. Primul care i-a descoperit puterea contra tusei cronice a fost Dioscoride. O cunoşteau şi preoţii strămoşilor daci, care o numeau Diesema. Calităţile acestei plante de leac au fost recunoscute de ştiinţa modernă, care a confirmat faptul că, prin compoziţia chimică şi efectele binefăcătoare, lumânărica este un adevărat medicament natural. Astfel, s-a demonstrat că florile conţin mucilagii, tanin, ulei volatil, saponozide, lipide şi o sumedenie de substanţe minerale.
Virtuţi terapeutice
În popor, planta cu flori galbene poartă mai multe denumiri: lumânarea-domnului, decel galben, coada-lupului, coada-mielului, corcobăţică sau cucuruz galben. Dar indiferent de numele pe care-l poartă, lumânărica este cunoscută ca medicament pentru durerile de piept şi afecţiunile plămânilor.
Culegere şi păstrare
Planta cu flori aurii se recoltează dimineaţa, după ce se ridică r
