Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce spune presa străină despre condamnarea lui Relu Fenechiu

Publicat in Romania Libera, vineri 12 iulie 2013 ·

Condamnarea la închisoare a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, reprezintă o premieră în România, comentează Agenţia France Presse, reamintind că Uniunea Europeană a recomandat de mai multe ori ca membrii Guvernului care au probleme cu justiţia să demisioneze, relatează Mediafax.

"Ministrul român al Transporturilor, Relu Fenechiu, a fost condamnat vineri la cinci ani de închisoare cu executare într-un caz de corupţie, în contextul în care Comisia Europeană a recomandat în mai multe rânduri ca miniştrii cercetaţi penal să demisioneze", scrie AFP.

"Este prima dată când justiţia din România condamnă la închisoare un ministru aflat în funcţie", adaugă AFP.

"Comisia Europeană, care monitorizează evoluţia statului de drept în România, a criticat în cel mai recent raport pe tema justiţiei prezenţa în Guvernul de centru-stânga condus de premierul Victor Ponta a unor miniştri trimişi în judecată sau cercetaţi penal", reaminteşte Agenţia France Presse.

Ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu (membru PNL), a fost condamnat de un complet de trei judecători ai Curţii Supreme la cinci ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în dosarul "Transformatorul". Decizia nu este definitivă, iar DNA şi avocaţii lui Fenechiu au formulat recurs. Condamnarea lui Fenechiu marchează o premieră în justiţie, fiind primul caz de ministru în funcţie condamnat. Fenechiu a fost trimis în judecată pentru 46 de infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu. Instanţa a menţinut şi sechestrul instituit de procurori pe proprietăţile lui Relu Fenechiu. La scurt timp după aflarea sentinţei, premierul Ponta a anunţat că ministrul Fenechiu şi-a depus demisia, iar el va trimite documentele necesare la Palatul Cotroceni pentru a prelua interimatul la Transporturi.

Condamnarea la închisoare a ministrului Transporturilor, Relu Fenechiu, reprezintă o p

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 7 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Zelenski: Avem o şansă bună de a pune capăt rapid acestui război / Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război - tăcerea

News.ro acum 2 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri că vede o şansă bună de a se pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru o încetare provizorie a focului de 30 de zile, iar Moscova a declarat că va fi

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

Dani Mocanu, condamnat pentru tentativă de omor!

Ziua Constanta acum 2 ore
Tribunalul Argeș s-a pronunțat astăzi în dosarul în care Dnai Mocanu este acuzat de tentativă de omor A fost condamnat la 5 ani și 9 luni de închisoare pentru tentativă de omor și tulburarea ordinii publice. Minuta instanței În baza art. 396 alin. 1

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Superliga – Play-Off: CS Universitatea Craiova a învins U Cluj, scor 3-0

News.ro acum 48 minute
Echipa CS Universitatea Craiova a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-0, formaţia U Cluj, în prologul primei etape din play-off-ul Superligii. Portarul Ştefan Lefter a fost eroul clujenilor în Bănie. Goalkeeperul de la „U” a salvat la dubl

Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite", afirmă noul premier, Mark Carney

Adevarul acum o ora
Canada „nu va face parte niciodată din Statele Unite”, a afirmat vineri noul premier canadian Mark Carney, în cadrul primului său discurs oficial într-o ţară tulburată în faţa ameninţărilor lansate de puternicul său vecin american, relatează AFP.

Verdictul tranșant al unei investigații ONU: Rusia a comis crime împotriva umanității în Ucraina

HotNews acum 4 ore
Rusia a comis crime împotriva umanității de tipul torturii și provocării de dispariții forțate în războiul din Ucraina, este concluzia unei investigații realizate de Organizația Națiunilor Unite, potrivit AFP. Crimele au fost comise ca parte dintr-u

Vremea

București
acum

13°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/22°
lun.

3°/13°
Iasi
acum

17°
vin.

13°/21°
sâm.

12°/24°
dum.

4°/11°
lun.

1°/8°
Constanta
acum

12°
vin.

11°/17°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

6°/13°
Cluj-Napoca
acum

12°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/12°
lun.

-2°/6°
Timisoara
acum

17°
vin.

10°/19°
sâm.

13°/21°
dum.

6°/13°
lun.

2°/9°