Îi datorez lui Radu Vasile începuturile uceniciei în politică. Şi îi datorez lui Radu Vasile recunoştinţă veşnică, pentru răbdarea şi bunăvoinţa de care a dat dovadă. Dacă ar fi să folosesc un singur cuvânt cu care să-l caracterizez, acesta e „omenia”.

Am recitit interviul pe care l-am făcut împreună, pentru cartea „Vocile Puterii”. E acolo o frază tristă, care cred că i-a marcat tot restul vieţii: „Am simţit că am muncit degeaba, că m-am străduit degeaba”. A guvernat într-o perioadă extrem de dificilă. A caracterizat-o cel mai bine în acel interviu: „Să conduci un asemenea guvern era o performanţă, să îl conduci fără susţinerea partidului şi cu adversitatea preşedintelui, e un miracol”. În mod nedrept, a fost determinat să renunţe la mandatul de premier. Acea forţare de demitere a provocat, de altfel, şi modificarea din Constituţia din 2003, privind raportul preşedinte-premier. Interviul începe cu o prezentare, despre care Radu Vasile, după ce a citit-o, mi-a spus, cu obişnuitul ton binevoitor, dar mereu sarcastic: ai nimerit!

Mi-e mult mai uşor să transcriu ce scriam atunci. Pentru că acele consideraţii nu au suportat modificări şi pentru că acum nu îmi rămâne decât să îmi exprim regretul că nu am folosit timpul ca să îi spun mult mai des cât a contat pentru mine că am descoperit, graţie lui, că e mult mai important să fii om, decât politician.

„Termenii în care lucrai cu Radu Vasile îi stabileai singur. Miza mult pe bunul-simţ al omului şi pe faptul că se autosesiza. Era în general tăcut şi foarte rar vorbea despre el. Asculta sau te ignora. Am auzit multe poveşti despre el. Că se uita la meciuri, la telenovele, că amâna primiri ca să se uite la televizor. Nici nu ştiu dacă nu ar trebui să îi deplâng pe cei care au reuşit să facă foarte credibilă această imagine, care era, şi o spun în cunoştinţă de cauză, departe de adevăr (…). Despre Radu Vas