Aşa cum aţi constatat, în aceste zile nu se vorbeşte decât de şpaga care se dă la bac. Se fac arestări, iar elevii au fost duşi cu autocarul la poliţie, ca să dea declaraţii. Pe acest fond, se poate naşte o întrebare interesantă: de ce dau şpagă părinţii, pentru ca odraslele lor să ia bacul? Am încercat să rezolv şi această dilemă, împreună cu nişte domni şi doamne din Slănic, dar şi din comunele din apropiere.
Debutul a fost aşa cum mă aşteptam. „Eu mă uit la copilul meu, care e clasa a zecea şi care nu vrea să înveţe deloc. Vă spun sincer că l-a şi bătut soţul, dar degeaba. Din cauza anturajului, nu mai pune mâna pe carte. Păi, ce pot să fac, dacă nu-l dau pe brazdă până vine bacul? Bag mâna în buzunar şi încerc să-l trec aşa de acest examen. După care se angajează undeva şi gata”, a recunoscut o tanti, care e dispusă să strângă încă de pe acum un fond de luat bacul.
Cam pe aceeaşi logică mergea şi un nene supărat pe televiziunile din ziua de azi, din cauza cărora elevii nu mai au chef de învăţat: „Nu vedeţi ce programe se dau la televizor? Copilul nu mai învaţă şi părintele e nevoit să se descurce cum poate, când vin aceste examene. În unele cazuri, se bagă bani şi în pregătiri, dar, pentru ca omul să fie sigur, dă şpagă şi la profesori. Chiar dacă ştii că e prost, parcă nu te lasă inima să-l laşi să râdă toată lumea de el, că nu a luat bacul”.
Pe lângă elevi proşti,
avem şi profesori cu salarii mici. O doamnă trecuse, cu un an în urmă, printr-o situaţie complicată: „Fata mea a dat bacul anul trecut şi, la liceul unde învaţă, unii profesori au cerut bani, fără nicio ruşine. Au pretins că fac rost de subiecte înainte, dar au făcut pe dracu’ să-i ia. Am dat trei milioane degeaba. Noroc că fata a mai şi învăţat şi a luat şapte. Dar să ştiţi că ajung în halul ăsta şi pentru că sunt plătiţi prost”.
Am trecut din nou la înjurături, pentru c