Poveşti pe note
Instrumente ciudate aşteaptă aşezate ordonat în lumina difuză de pe scenă, percuţii şi un soi de lăute cu corp rotund, foarte mic, şi gât lung. Spectatorii şi-au luat locurile într-una dintre cele mai frumoase şi mai puţin cunoscute săli de concerte ale Bucureştiului, cea din Palatul "Tinerimea Română", ridicat după planurile primei femei arhitect ale României, Virginia Andreescu Haret, şi inaugurat în 1935, de Nicolae Iorga. Amir şi Ati, cei doi protagonişti, apar pe scenă şi este începutul unei seri memorabile, în care ritmuri străvechi, orientale, improvizaţii, se îmbină într-o muzică atât de închegată, încât n-ai bănui cât de diferiţi sunt cei ce o fac. Amir vine de la 3500 de kilometri distanţă, din Persia, iar Ati, de peste Ocean, de la o distanţă triplă, din inima Americii de Sud. Introvertit, slab ca un ţâr, cu plete lungi şi negre, Amir cântă la setar, tambur şi cu vocea, în vreme ce solarul Ati este un foarte apreciat percuţionist. Cei doi s-au cunoscut foarte departe de casă, la Bucureşti, în ţara lor adoptivă, iar muzica este cea care le-a amestecat, în aliajul ei special, poveştile, personalităţile şi originile lor culturale.
AMIR - "Înţeleg doina mai bine ca pe un roman tradus în limba mea"
L-am cunoscut pe Amir Heidarkhodaee în septembrie 2011, la prima sa călătorie în România: un suflet de artist, copleşit de emoţiile descoperirii unui alt continent, a unei alte culturi, un perfecţionist, atunci când este vorba de muzică. Amir se dedică în totalitate muzicii, se gândeşte mereu la ea, ştii că asta face şi atunci când îl vezi încruntat, concentrat, şi atunci când zâmbeşte luminos, ca un copil. Lupta sa pornită în adolescenţă, de a face muzică, indiferent de piedicile ce i se pun şi de obstacolele ce îi ies în cale, continuă şi astăzi, când caută cu încrâncenare să răzbată, să-şi găsească drumul.
