În Maramureş dezintegrarea satelor tradiţionale s-a produs pe la sfârşitul anilor ’90, din cauza migraţiilor masive în străinătate ale localnicilor. Efectul a fost unul de mare amploare. În ultima vreme se construieşte masiv, fără nici o restricţie arhitecturală,

autorizaţiile de construcţie obţinându-se uşor din partea autorităţilor.

Casele nou construite sunt realizate, unele din lemn, dar fără a respecta volumetria sau regimul de înălţime al caselor tradiţionale; unele sunt construite din BCA sau cărămidă. Culorile aplicate pe pereţii caselor noi sunt adesea stridente. Folosirea acestor culori reprezintă unul dintre cei mai mari factori poluatori ai tradiţiei săteşti. Culorile agresive, pătează peisajul pitoresc în comparaţie cu discreţia cu care casele tradiţionale se încadrează în peisaj. Turiştii care vizitează casele, mai cu seamă cele noi, sunt contrariaţi de amalgamul de obiecte între vechi şi nou, între bunul gust şi kitsch-ul care bombardează din toate părţile. Aceste mutaţii sunt legate de faptul că rânduielile şi riturile care dominau existenţa până nu demult sunt astăzi pe cale de dispariţie, trecându-se un prag spre o lume numită modernă, occidentalizată şi prin concepţiile europeneniste ale celor plecaţi la lucru în străinătate, care văd altfel microcosmosul material în care vor să-şi trăiască viaţa. Noua generaţie trebuie înţeleasă în modul în care vrea să-şi orânduiască existenţa occidentală, ea gândind altfel decât strămoşii ori părinţii spaţiului în care trăieşte, munceşte, visează, creează.

Modernismul şi tehnologia nu trebuie oprite la porţile Maramureşului. Locuinţele trebuie să aibă confort. Dar în egală măsură, tradiţia trebuie păstrată, cel puţin la exteriorul caselor noi. Conservarea nu trebuie să fie un moft. Ea trebuie să fie o obligaţie. În Maramureşul Istoric specialiştii ar trebui să del