Ăsta e cadoul meu de vacanță pentru voi, blogul unei psihoterapeute, alungatristetea.ro.
Una e când te trimite lumea să te cauți la cap și încapi pe mâna unuia care te pune sub lupă și te descoase mai ceva ca babele de la țară, alta e când între tine și profesionist intervine o relație de împărtășire a experiențelor, prilej cu care prinzi și tu curaj și, în același timp, capeți măcar un strop de încredere în cel din fața ta, că are habar ce-i povestești despre sufletul tău chinuit. Postările sunt rare, ce-i drept, pozitive, iar pe mine lumea roz mă depășește, dar sunt argumentate cu trăiri, personale și ale altora, și conțin îndrumări pentru cei pregătiți să țină cont de ele. Am apreciat sinceritatea terapeutei, care nu se teme să-și expună vulnerabilitatea ce-i marchează trecutul și căreia îi recunoaște rolul în ”călirea oțelului”. Să alungi tristețea e o temă de meditație, de vacanță, de viață. E chiar posibil să reușiți, mai ales că promit să mă abțin să pun bețe-n roate.
Ăsta e cadoul meu de vacanță pentru voi, blogul unei psihoterapeute, alungatristetea.ro.
Una e când te trimite lumea să te cauți la cap și încapi pe mâna unuia care te pune sub lupă și te descoase mai ceva ca babele de la țară, alta e când între tine și profesionist intervine o relație de împărtășire a experiențelor, prilej cu care prinzi și tu curaj și, în același timp, capeți măcar un strop de încredere în cel din fața ta, că are habar ce-i povestești despre sufletul tău chinuit. Postările sunt rare, ce-i drept, pozitive, iar pe mine lumea roz mă depășește, dar sunt argumentate cu trăiri, personale și ale altora, și conțin îndrumări pentru cei pregătiți să țină cont de ele. Am apreciat sinceritatea terapeutei, care nu se teme să-și expună vulnerabilitatea ce-i marchează trecutul și căreia îi recunoaște rolul în ”călirea oțelului”. Să alungi tristețea e o temă de medi