Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PRAKTIKER va intra în insolvenţă. Grupul german are 27 de magazine în România

Publicat in BacauNet, vineri 12 iulie 2013 ·

Praktiker a anunţat că va intra în insolvenţă, din cauza gradului ridicat de îndatorare şi lipsei lichidităţilor, după ce vânzarea unei subsidiare din Luxemburg a eşuat, titlurile grupului german prăbuşindu-se joi la bursa din Frankfurt cu peste 70%.

Negocierile cu creditorii privind restructurarea liniilor de finanţare au eşuat miercuri seară, deoarece o parte dintre creditori nu au aprobat refinanţarea, se arată într-un anunţ publicat de Praktiker.

Grupul va solicita protecţie faţă de creditori pentru Praktiker AG şi unele divizii din Germania, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Praktiker, Harald Guenter, citat de Bloomberg.

Vânzarea subsidiarei luxenburgheze Bâtiself SA a eşuat după ce board-ul companiei interesate să cumpere divizia nu a avizat tranzacţia, se arată în comunicat.

Câştigul care ar fi rezultat din vânzarea subsidiarei a fost inclus în planul de finanţare încă din 2012, precizează Praktiker.

Acţiunile Praktiker s-au prăbuşit joi cu 72%, la 10 cenţi, cel mai scăzut preţ din noiembrie 2005, când compania s-a listat la Frankfurt.

Printre acţionarii Praktiker se numără Donau Invest Beteiligungs GmbH, cu 10%, şi Maseltov Ltd., cu 9,6%.

Compania a înregistrat anul trecut o pierdere netă de 190 milioane euro, faţă de un rezultat negativ de 555,6 milioane euro în 2011. Veniturile Praktiker au scăzut anul trecut cu 5,6%, la 3 miliarde euro.

Vânzările Praktiker în România au scăzut cu 6,5% în primul trimestru, la 21,6 milioane de euro. Divizia internaţională a Praktiker, care include operaţiunile retailerului din şase ţări din Europa Centrală şi de Est – România, Grecia, Polonia, Ungaria, Bulgaria şi Ucraina – a consemnat o scădere de 12,6%, la 112,4 milioane de euro. Praktiker mai deţine operaţiuni în Turcia şi Luxemburg.

Praktiker are 315 magazine în Germania şi 99 pe plan internaţional, din care 27 în Ro

Articolul in BacauNet >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Românii ar putea scăpa de vize pentru a călători în SUA

Wall-Street.ro acum 46 minute
România ar putea scăpa oficial de vize pentru Statele Unite dacă intră în programul Visa Waiver. O întâlnire în acest sens va avea loc vineri, 10 ianuarie, la Washington D.C., între Secretarul pentru Securitate Internă al Statelor Unite, Alejandro M

Cum arată Cazinoul din Constanța după renovare: ”La un pas de redeschidere” FOTO

Ziare.com acum 43 minute
Cazinoul din Constanţa este la "un pas de redeschidere", a anunţat miercuri, 8 ianuarie, ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Acesta a precizat că a fost demarat procesul de recepţie la terminarea lucrărilor de reabilitare la această clădirile emble

Fata și băiatul de 15 ani dați dispăruți la Tulcea pe 4 ianuarie au fost găsiți morți pe un câmp

Libertatea acum o ora
Este anchetă la Tulcea, după ce o fată și un băiat, dați dispăruți pe 4 ianuarie, au fost găsiți morți pe un câmp. Trupurile neînsuflețite ale celor doi minori au fost descoperite în cariera Bididia, relatează Tulcea Noastră.

Ana Birchall solicită Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României

NapocaNews acum o ora
Se bate la uși închise. Țara nu mai are justie din 6 decembrie 2024? Ana Birchall a solicitat, miercuri, Curții Constituționale să constate vacantarea funcției de președinte al României și interimatul acestei funcții. ‘România este în acest moment o

Fostul ministru al Educației, Ligia Deca, noul prorector al SNSPA

Ziua Constanta acum 2 ore
Școala Națională de Studii Politice și Administrative (SNSPA) a anunțat miercuri, în urma consultării Senatului univeristății, numirea fostului ministrul al Educației Ligia Deca în funcția de prorector al universității, cu responsabilități în domeni

Victor Ponta anunță că nu va candida la alegerile prezidențiale. Sfat pentru Ciolacu: „Sper să nu candideze”

HotNews acum 47 minute
Victor Ponta i-a recomandat lui Marcel Ciolacu să nu candideze din nou pentru funcția de președinte întrucât din poziția de prim-ministru e ușor să fie atacat, dar a subliniat că îl va susține dacă va decide altfel. Întrebat într-o emisiune la Digi2

Gimnastele Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman au fost admise la universități din SUA

Ziua Constanta acum 2 ore
Gimnastele din România Ana Maria Bărbosu și Lilia Cosman își vor continua studiile în SUA, Federația Română de Gimnastică informând că Ana a fost admisă la Stanford University, iar Lilia la Michigan State University. Corina Moroșan, director tehni

Burduja: Gazele din Marea Neagră vor ajunge mai întâi în România şi doar surplusul va fi vândut

Mediafax acum 3 ore
„România şi-a asumat rolul de lider în sectorul energetic european. Informaţiile referitoare la exportul viitor, după 2027, a unei cantităţi de gaze naturale din perimetrul Neptun Deep, de către OMV Petrom către o companie majoră din Germania, repre

Florian Coldea și Dumitru Dumbravă, suspectați că au încălcat controlul judiciar. Procurorii DNA verifică dacă au fost implicați în abordarea martorului-denunțător

HotNews acum o ora
Suspiciunea a pornit după ce martorul-denunțător din dosarul foștilor generali SRI, Cătălin Hideg, a fost abordat de către o persoană în legătură cu acest dosar. Procurorii DNA vor să verifice dacă această abordare a avut loc la solicitarea expresă

Iulian Anghel, ZF: De ce este atât de greu să găseşti un prezidenţiabil? Pentru că afacerile mari şi averile mari se fac în afara Bucureştiului, nu în curtea lui Marcel Ciolacu

Mediafax acum 40 minute
De ce nu vrea nimeni să fie un Donald Trump mai mititel? Simplu. Pentru că unul care iese în faţă este expus. Oamenii încep să se întrebe/să te întrebe “cine eşti”, “de unde vii”, “ce avere ai”, “cu ce business ţi-ai făcut averea” şi alte chestii.

Vremea

București
acum

14°
mie.

6°/14°
joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
Iasi
acum

12°
mie.

7°/13°
joi

7°/14°
vin.

3°/14°
sâm.

1°/6°
Constanta
acum

16°
mie.

8°/16°
joi

9°/11°
vin.

9°/13°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

7°/12°
joi

5°/13°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
Timisoara
acum

14°
mie.

8°/14°
joi

7°/14°
vin.

2°/10°
sâm.

0°/5°