Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Garda Financiară, pe un butoi de pulbere

Publicat in 7Est, vineri 12 iulie 2013 ·

Comisarii Gărzii nu știu dacă vor mai avea serviciu în perioada imediat următoare. Potrivit unei Ordonanțe de Urgență intrate în vigoare la începutul lunii, Garda Financiară se va desfința. Comisarii au posibilitatea să opteze pentru un post în nou-înființata Direcție Antifraudă de la ANAF, dar deocamdată nu se știe nici câte posturi vor fi disponibile, nici cum se vor face angajările.

„Va fi emisă o Hotărâre de Guvern care va conține aceste informații”, a declarat Ionel Damian, directorul Direcției de Finanțe Iași. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe, pot solicita angajarea la Direcția Antifraudă și persoane care nu provin din structurile Gărzii Financiare. „Numirea personalului antifraudă se va face pe bază de concurs sau examen, ocuparea funcţiilor publice fiind făcută în urma promovării evaluărilor psihologice complexe, organizate prin intermediul unităţilor specializate acreditate în condiţiile legii şi a evaluărilor de integritate”, se arată în comunicat. Comisarii Gărzii nu știu dacă vor mai avea serviciu în perioada imediat următoare. Potrivit unei Ordonanțe de Urgență intrate în vigoare la începutul lunii, Garda Financiară se va desfința. Comisarii au posibilitatea să opteze pentru un post în nou-înființata Direcție Antifraudă de la ANAF, dar deocamdată nu se știe nici câte posturi vor fi disponibile, nici cum se vor face angajările.

„Va fi emisă o Hotărâre de Guvern care va conține aceste informații”, a declarat Ionel Damian, directorul Direcției de Finanțe Iași. Potrivit unui comunicat al Ministerului de Finanțe, pot solicita angajarea la Direcția Antifraudă și persoane care nu provin din structurile Gărzii Financiare. „Numirea personalului antifraudă se va face pe bază de concurs sau examen, ocuparea funcţiilor publice fiind făcută în urma promovării evaluărilor psihologice complexe, organizate prin intermediul unităţilor speciali

Articolul in 7Est >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum o ora
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

VIDEO Aeroportul din Marsilia, închis din cauza incendiilor de vegetație. Localnicii, îndemnați să evite „toate activitățile în aer liber”

HotNews acum 55 minute
Un incendiu de vegetație care se propaga rapid în sudul Franței, alimentat de rafale de vânt de până la 70 de kilometri pe oră, a dus la închiderea Aeroportului Marseille Provence, marți, potrivit unui purtător de cuvânt, afectând călătoriile chiar

Premierul Ilie Bolojan va fi consiliat în domeniul politicii externe de Dragoș Hotea

Ziua Constanta acum 57 minute
De asemenea, secretarul de stat Dragoș Hotea va continua să coordoneze problematica politicilor memoriei, la nivelul Cancelariei Prim-Ministrului. Cu o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, sec

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 3 ore
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

BNR menține dobânda cheie la 6,50% pe an. Deciziile Consiliului de administraţie

Ziua Constanta acum 2 ore
Consiliul de Administrație al Băncii Naționale a României a decis, marți, 08 iulie, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,50% pe an, informează banca centrală printr-un comunicat. Rata anuală a inflației s-a menținut în april

Dragoș Anastasiu: Prima variantă cu care ne-am dus la partenerii noștri a fost fără creșterea de TVA

Mediafax acum o ora
„Să știți că toată perioada asta care s-a scurs, de când domnul președinte Dan a intrat în pâine și până ieri, când am asumat asta în Parlament, a fost o luptă întreagă, în interior să găsim cea mai bună soluție, după care am ieșit cu ea la finanțat

Dragoș Anastasiu, despre comparația cu Elon Musk: „Nu mă deranjează. Dar nu vreau să văd în România ce s-a întâmplat în America”

Gandul acum o ora
Invitat la „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”, Dragoș Anastasiu, vicepremierul României, a declarat că nu-l deranjează că este comparat cu Elon Musk, însă, nu-și dorește să vadă în România ce s-a întâmplat în America. „Eu sper să nu fiu Elon Musk. Nu mă

Apel la sprijin din partea Poliției Române pentru găsirea bărbatului din Mureș bănuit că și-a incendiat fosta iubită

Ziua Constanta acum 2 ore
O tânără a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Potrivit primelor detalii din anchetă, femeia, de 23 de ani, ar fi fost ucisă înainte, iar criminalul a incendia

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 3 ore
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

BNR: „Rata anuală a INFLAȚIEI va crește considerabil în următoarele luni”. Banca centrală a decis să mențină dobânda-cheie

Gandul acum o ora
Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României (BNR) a decis marți, după ce a analizat cele mai recente evoluții ale indicatorilor macroeconomici, să mențină dobanda – cheie la 6,5% pe an. În ceea ce privește prețurile, conducerea băncii

Vremea

București
acum

38°
mar.

21°/38°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/37°
mie.

19°/32°
joi

16°/23°
vin.

15°/24°
Constanta
acum

28°
mar.

20°/30°
mie.

19°/28°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/15°
vin.

11°/20°
Timisoara
acum

20°
mar.

17°/29°
mie.

12°/16°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°