Expoziția de la Muzeul Național de Artă al României ,,Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” a fost desemnată câştigătoarea premiului Comitetului Naţional Român ICOM pentru cea mai bună expoziţie deschisă în anul 2012.
Pe 17 iulie, va avea loc, cu acest prilej, o seară specială. De la ora 17.30, va avea loc o întâlnire cu prof. dr. Dan Zamfirescu, care va împărtăşi publicului din pasiunea şi dedicaţia cu care a urmărit pe parcursul întregii sale cariere studiul ,,Învăţăturilor lui Neagoe Basarab către fiul său Theodosie”.
Iar de la ora 19.30, va avea loc decernarea premiului Comitetului Naţional Român ICOM, ediţia a XIV-a, de către Virgil-Ştefan Niţulescu, preşedintele ICOM România, curatorilor expoziţiei ,,Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului”, Emanuela Cernea şi Lucreţia Pătrăşcanu, specialişti în cadrul Departamentului de Artă Veche Românească al MNAR.
Expoziţia „Mărturii. Frescele Mănăstirii Argeşului” prezintă, în premieră, 31 de capodopere ale picturii medievale româneşti: fragmentele de frescă păstrate până astăzi din ansamblul decoraţiei murale a bisericii Mănăstirii Argeşului, ctitoria lui Neagoe Basarab (1512-1521).
Acum 130 de ani, în contextul restaurării bisericii Mănăstirii Argeşului de către echipa arhitectului francez André Lecomte du Noüy, o parte din frescele care decorau interiorul lăcaşului – reprezentând mai puţin de 5% din suprafaţa picturii murale originare – au fost extrase pentru a fi salvate şi păstrate în muzeu, fiind singurele mărturii ale picturii originale a monumentului.