Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Piper PA-42 Cheyenne III, primul avion SMURD achiziţionat din 2%

Publicat in Ziua Veche, vineri 12 iulie 2013 ·

Piper PA-42 Cheyenne III, primul avion SMURD care a fost achiziţionat din 2%, în valoare de peste 1 milion de euro, va intra în activitate din 15 iulie, aeronava purtând numele medicului Monica Cardoş, care a decedat într-o misiune în 2003.

Ceremonia de inaugurare a avionulu a avut loc vineri pe Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa “Aurel Vlaicu”, în prezenţa premierului Victor Ponta, ministrului de Interne Radu Stroe, ministrului Apărării Mircea Duşă şi secretarului de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat.

În cadrul ceremoniei a fost ţinut şi un moment de reculegere în memoria sublocotenentului post-mortem Boitan Gabriel, care, în cursul zilei de joi, şi-a pierdut viaţa la Feteşti, în timp ce intervenea pentru salvarea a două vieţi omeneşti.

Raed Arafat a explicat că aeronava medicală a fost achiziţionată de către Fundaţia pentru SMURD, din sumele strânse ca urmare a redirecţionării de către populaţie a 2% din impozitul pe venit, cât şi din donaţii şi sponsorizări. Începând cu 28 iunie, în baza unui contract de sponsorizare, avionul medical a fost trecut în patrimoniul Inspectoratului General de Aviaţie al MAI.

Avionul va asigura îmbunătăţirea calităţii medicinei de urgenţă prespitalicească, contribuind, astfel, la creşterea capacităţii de intervenţie şi micşorarea timpilor de răspuns în cazul urgenţelor civile, transmite Mediafax. Fundaţia pentru SMURD a demarat în anul 2011 şi a continuat, în 2012, campania de redirecţionare a 2 la sută din impozitul pe venit, intitulată “Nu lăsa distanţa până la spital să devină incurabilă. Ajută-ne să scurtăm distanţe pentru a salva vieţi”, în vederea colectării fondurilor necesare achiziţiei unui avion sanitar destinat SMURD.

Importanţa achiziţionării acestui aparat de zbor, special construit şi dotat pentru intervenţii de urgenţă, este relevată de numărul foarte mare de misiuni executate

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Procuror reținut după ce a sustras probe dintr-un dosar de viol asupra unui minor

HotNews acum o ora
Un procuror a fost reținut și este acuzat că a sustras probe dintr-un dosar în care era cercetată o infracțiune de viol asupra unui minor și „le-a înlocuit cu altele întocmite ulterior, atestând în mod necorespunzător adevărului aspecte contrare cel

MAE avertizează românii să evite zona de nord a Peninsulei Sinai, în contextul „Marșului Global către Gaza”

Adevarul acum 42 minute
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) avertizează cetățenii români vineri, 13 iunie, să evite deplasările în zona de nord a Peninsulei Sinai din Egipt, având în vedere că „Marșul Global către Gaza” este în desfășurare.

Dominic Fritz, noul președinte USR!

Ziua Constanta acum 10 ore
Dominic Fritz a fost ales noul președinte USR. În cursa pentru șefia USR au intrat: actualul președinte interimar, Dominic Fritz; senatoarea Violeta Alexandru; Vasile-Gabriel Filip (USR Constanța), Constantin Gheorghiță (USR Italia), Mihai Mihăilă (

Vladimir Putin se oferă să medieze conflictul dintre Israel şi Iran, în urma unei discuții telefonice cu Benjamin Netanyahu

Adevarul acum 2 ore
Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, şi premierul israelian, Benjamin Netanyahu, au purtat o convorbire telefonică vineri, 13 iunie, în care liderul de la Kremlin şi-a exprimat disponibilitatea de a acorda servicii de mediere în conflictul israelian

„Nu există soluții magice”. Bolojan: România trebuie să ia măsuri dure și nepopulare ca să evite colapsul bugetar

Mediafax acum 6 ore
România va fi forțată să aplice măsuri de corecție nepopulare dar necesare pentru a ieși din criza bugetară, deoarece „nu există soluții magice”, a avertizat Ilie Bolojan. Ilie Bolojan a prezentat măsurile de urgență necesare pentru ieșirea României

Macron anunță că Franța e gata să participe la apărarea Israelului în fața Iranului

HotNews acum o ora
Președintele Emmanuel Macron a declarat, vineri, că Franța va participa la „operațiuni de protecție și apărare” ale Israelului în cazul unor „represalii” iraniene, dacă este „în măsură să facă acest lucru”, transmite AFP, potrivit Agerpres. „Mi-am e

Video Șofer inconștient, filmat ocolind bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată. Cum a fost sancționat

Adevarul acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani, filmat când ignoră bariera coborâtă la o trecere la nivel cu calea ferată din Piteşti a fost amendat şi a rămas fără permis de conducere pentru 150 de zile.

Bolojan: Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite

BusinessMagazin acum 5 ore
„Niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea de taxe şi impozite”, declară Ilie Bolojan.

Ce mesaj a transmis Cătălin Predoiu la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990

Ziua Constanta acum 11 ore
Premierul interimar Cătălin Predoiu a transmis un mesaj la împlinirea a 35 de ani de la ”Fenomenul Piața Universității” și Mineriada din 13-15 iunie 1990 „La 35 de ani de la evenimentele din 13-15 iunie 1990, România este acum parte a democrațiilor

Specialiştii în securitate cibernetică AVERTIZEAZĂ cu privire la un mesaj devenit viral pe WhatsApp. Ce reprezintă și ce face „Seismic Waves Card”

Gandul acum 3 ore
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) a avertizat, vineri, că mesajul viral ”Seismic Waves Card” distribuit pe WhatsApp este o alarmă falsă. „Un mesaj care circulă pe WhatsApp susţine în mod eronat că deschiderea unui fişier denumit

Vremea

București
acum

18°
vin.

18°/25°
sâm.

14°/25°
dum.

13°/25°
lun.

18°/28°
Iasi
acum

14°
sâm.

14°/23°
dum.

11°/24°
lun.

13°/26°
mar.

15°/22°
Constanta
acum

18°
sâm.

14°/23°
dum.

15°/22°
lun.

18°/24°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

14°
sâm.

10°/24°
dum.

10°/23°
lun.

12°/25°
mar.

15°/23°
Timisoara
acum

16°
vin.

13°/26°
sâm.

9°/26°
dum.

14°/28°
lun.

13°/31°