Mesajul a fost trimis. Multumesc!

REZULTATE BACALAUREAT 2013 Procentul de promovabilitate a crescut cu 1,16 la sută

Publicat in Adevarul, vineri 12 iulie 2013 ·

Rezultate Bacalaureat 2013 - Emoţiile absolvenţilor de liceu au ajuns la final!Astăzi, s-au afişat rezultatele finale ale examenului de bacalureat! Cei mai norocoşi dintre candidaţi au reuşit să promoveze în urma recorectării lucrărilor. De exemplu la Colegiul Tehnic Decebal din Drobeta Turnu Severin, după reevaluarea a 80 de contestaţii, procentul depăşeşte 30 %.

La Colegiul Tehnic Decebal, după reevalaurea lucrărilor, 9 elevi au reuşit să obţină media 6 şi să promoveze astfel examenul de bacalureat. Cel mai mare număr de contestaţii admise a fost la limba română.

„83 de contestaţii au fost depuse la toate cele trei probe scrise. Au reuşit să promoveze încă 9 elevi după rezolvarea contestaţiilor şi atunci procentul nostru serie curentă cu serie anterioară depăşeşte 30 %”, a declarat Vasile Busuioc, directorul Colegiului Tehnic Decebal.

Potrivit Inspectoratului Şcolar Mehedinţi, la nivelul judeţului Mehedinţi, după reevaluarea contestaţiilor, rezultatele la bacalaureat 2013 au crescut cu 1,16 la sută.

„După contestaţii promovabilitatea la nivelul judeţului Mehedinţi vorbind de promoţie anterioară şi promoţie curentă a crescut de la 46.94 la 48.10 la sută, în urma rezolvării contestaţiilor. Avem în plus 32 de candidaţi declaraţi admişi faţă de rezultatele anterioare”, a declarat Daniela Jenaru, purtătorul de cuvânt al IŞJ Mehedinţi.

Cei care nu au promovat examenul de bacalaureat în această sesiunea îşi pot încerca norocul în august. Înscrierile la bacul din toamnă se derulează la nivelul fiecarei unităţi şcolare începând cu 15 iulie.

Citiţi şi:

REZULTATE BACALAUREAT 2013 Notele finale din judeţul Mehedinţi sunt afişate pe edu.ro

BAC 2013 Rezultate parţiale Mehedinţi: rată de promovare de 50,87%

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Grădina Zoologică București se închide temporar ca urmare a furtunii de joi

Ziua Constanta acum 28 minute
Primăria Municipiului București informează că, în urma fenomenelor meteorologice extreme produse în data de 17 iulie 2025, Grădina Zoologică București se închide în perioada 18-20 iulie 2025. Instituția anunță că Grădina Zoologică a suferit mai mult

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

ULTIMA ORĂ UE a aprobat al 18-lea pachet de sacțiuni contra Rusiei

HotNews acum 4 ore
UE a adoptat vineri al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Moscovei care prevede inclusiv un preț maxim pentru petrolul rusesc exportat, au declarat surse diplomatice pentru France Presse. „Avem acum un acord privind un al 18-lea pachet de sancțiun

PSD solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE: Principalele prevederi la care trebuie să se opună sunt constituirea unui fond comun pentru finanţarea politicilor UE

News.ro acum 34 minute
PSD anunţă vineri că solicită o poziţie unitară a României pentru apărarea agriculturii naţionale în negocierile privind viitorul buget UE, arătând că principalele prevederi la care România trebuie să se opună la viitoarele negocieri sunt constituir

„Mihaela Rădulescu este o victimă.” Dan Negru rupe tăcerea despre fosta lui colegă, după moartea lui Felix Baumgartner

Cancan acum o ora
Moatea prematură și fulgerătoare a lui Felix Baumgartner a întristat întreaga comunitate de pasionați, iubitori și practicanți ai sporturilor extreme, dar și anumite persoane publice din România. Empatizând cu drama prin care trece Mihaela Rădulescu

VIDEO Primarul Chişinăului, interzis în România, replică pentru Oana Țoiu. „Vreau dovadă că ar exista ceva”

HotNews acum 2 ore
Primarul Chişinăului, Ion Ceban, care are interdicţie cinci ani să intre pe teritoriul României, a respins acuzațiile aduse de ministra română de externe, Oana Ţoiu, conform căreia edilul are „legături complicate” cu Moscova. Ministerul român de Ext

S-a lansat la Botoșani Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor

G4Media acum 14 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Vineri, 18 iulie, s-a lansat Festivalul de Literatură pentru Copii și Adolescenți Apolodor, care se va derula în perioada 18-21 septembrie la Botoșani. Urmărește cele mai noi producții video G4Media

Grădină ZOO ilegală în Dâmbovița Amendă de 120.000 lei aplicată de Garda Națională de Mediu

Ziua Constanta acum o ora
Garda Națională de Mediu a descins în perioada 16-17 iulie 2025 la o grădină zoologică improvizată din localitatea Picior de Munte, comuna Dragodana, județul Dâmbovița, aparținând Internaţional Wildlife Foundation (IWF), și a constatat multiple nere

METEO Risc de inundaţii pe mai multe râuri din judeţele Suceava şi Botoşani / Avertizare hidrologică cod portocaliu şi cod galben

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Hidrologii instituie cod portocaliu şi cod galben de inundaţii pentru râuri din mai multe judeţe. Cel mai mare pericol este pe unele râuri mici din judeţele Suceava şi Botoşani, transmite News.ro. Ur

Un magazin din București a fost cuprins de flăcări. Focul s-a extins la terasa unui hotel

Ziua Constanta acum 4 ore
Un magazin din București, de pe Șoseaua Virtuții, a fost cuprins de flăcări, vineri dimineața. Incendiul s-a extins la terasa unui hotel, potrivit știripesurse.ro. Pompierii din cadrul ISU București - Ilfov intervin vineri dimineața pentru a stinge

Vremea

București
acum

26°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

21°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

26°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

19°
vin.

14°/22°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

23°
vin.

13°/26°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°