Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AFP: "Amerikanski niet", pe aeroportul Havana

Publicat in Gandul, vineri 12 iulie 2013 ·

"Amerikanski niet", repetau turişti ruşi la debarcarea din cursa Aeroflot AFL150 joi, la ora 22.38 GMT (vineri, 1.38, ora României), asaltaţi de corespondenţi de presă veniţi special din străinătate, în urma zvonului privind o posibilă prezenţă a lui Snowden în avion, relatează AFP.

Aproximativ 100 de jurnalişti s-au grăbit joi spre aeroportul din Havana, dar fără succes, să aştepte sosirea lui Edward Snowden, un fost consultant al serviciilor americane de informaţii blocat de trei săptămâni pe un aeroport din Moscova.

"No", a răspuns şi mai sobru pilotul avionului, când a fost întrebat în engleză, de aceiaşi jurnalişti, în legătură cu Snowden, care s-a întâlnit vineri, pe aeroportul Şeremetievo din Moscova, cu reprezentanţi ai unor organizaţii în domeniul apărării drepturilor omului.

În cursul acestei întâlniri, Snowden a declarat că va solicita azil în Rusia, în contextul în care nu poate să plece către o ţară din America Latină.

După ce Venezuela, Bolivia şi Nicaragua i-au oferit azil tânărului, toate zvonurile se concentrau asupra modului în care acesta ar putea să părăsească zona de tranzit de pe aeroportul moscovit pentru a ajunge în America Latină.

Singura legătură comercială directă este cea asigurată de către Aeroflot, cu destinaţia Cuba, care şi-a exprimat "susţinerea" faţă de propunerile de azil ale aliaţilor săi politici latino-americani.

La 2 iulie, avionului preşedintelui bolivian Evo Morales i s-a refuzat survolarea mai multor ţări europene, la întoarcerea de la Moscova, din cauza suspiciunii că şeful statului l-ar fi putut aduce pe Edward Snowden cu el în La Paz.

"După ceea ce i-au făcut lui Morales, mai există cineva care crede că Snowden s-ar putea îmbarca într-un zbor comercial de la Moscova?", se lamentează un jurnalist european. "Şi chiar dacă era în avion, credeţi că vine în Cuba?", adaugă el. @N_P

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Reacție de la Cotroceni după ce Donald Trump a anunțat noul ambasador al SUA la București

HotNews acum o ora
Consilierul prezidențial pentru parteneriate strategice, Ana Birchall, a catalogat numirea lui Darryl Nirenberg noul ambasador al SUA în România ca fiind o „veste excelentă”. „Veste excelentă pentru România și Parteneriatul Strategic cu Statele Unit

Mesaje de Sfinții Constantin și Elena 2025. Urări de „la mulți ani” pentru cei dragi

HotNews acum o ora
Pe 21 mai sunt sărbătoriți Sfinții Constantin și Elena, o ocazie minunată și specială de a-i sărbători pe oamenii dragi de lângă tine și de le a reaminti cât de mult înseamnă pentru tine. Pentru sărbătoriții de Constantin și Elena, un simplu „la mul

Curtea de Apel din Bari refuză arestarea și EXTRĂDAREA lui Ionel Arsene. Mandatul european, anulat. Cum este motivată această decizie istorică

Gandul acum 51 minute
Decizi istorică în Europa, după ce Curtea de Apel din Bari, Italia, a respins mandatul european de arestare împotriva omului de afaceri Ionel Arsene. Curtea de Apel din Bari refuză arestarea și extrădarea lui Ionel Arsene. Într-o hotărâre fără prece

Serviciile de securitate maghiare susţin că au identificat încă doi spioni ucraineni. Ce rol ar fi avut

Adevarul acum o ora
Serviciile de securitate din Ungaria au identificat doi spioni ucraineni, a anunţat marţi un purtător de cuvânt al guvernului, aceasta fiind cea mai recentă dintr-o serie de acuzaţii reciproce de spionaj între Budapesta şi Kiev.

Indemnizaţii şi concedii medicale obţinute cu acte false. Şase persoane reţinute

BusinessMagazin acum 11 minute
Şase persoane au fost reţinute în urma celor 39 de percheziţii făcute marţi în mai multe judeţe din ţară, anunţă IGPR. Acestea sunt acuzate că au folosit acte false ca să obţină indemnizaţii de creştere a copilului sau concedii medicale plătite.

Tottenham vs Manchester United – Cine transmite la tv finala Europa League de miercuri

G4Media acum o ora
Tottenham Hotspur și Manchester United se luptă pentru câștigarea trofeului Europa League miercuri seara, de la ora 22:00, pe arena San Mames din Bilbao. Este o partidă care poate salva un sezon dezastruos atât pentru trupa lui Ange Postecoglou, cât

Tatăl lui Vlad Pascu, prezent la termenul de la Curtea de Apel Constanța din dosarul accidentului de la 2 Mai (VIDEO)

Ziua Constanta acum 17 minute
Un termen are loc astăzi, 21 mai 2025, la Curtea de Apel Constanța, unde magistrații vor examina toate contestațiile depuse în dosarul tragediei din 2 Mai. La Palatul de Justiție a fost adus Vlad Pascu, tânărul acuzat de producerea accidentului în u

Ministerul Dezvoltării - Extrase de carte funciară eliberate gratuit, digital, din 2 iunie

Ziua Constanta acum 2 ore
Aproape 80.000 de prime înregistrări, cereri de extrase de carte funciară și de plan cadastral au fost eliberate gratuit, în România, din data de 7 aprilie, de când acest serviciu public este gratuit pentru proprietarii care cer în persoană aceste d

Actorul Kevin Costner vine în România, la Impact Bucharest, cel mai mare eveniment de business, tehnologie şi inovaţie din Europa de Est

G4Media acum 37 minute
Cel mai mare eveniment de business, tehnologie şi inovaţie din Europa de Est revine la Bucureşti pentru a doua oară şi oferă publicului român ocazia de a-l vedea live pe Kevin Costner, unul dintre cei mai îndrăgiţi actori de la Hollywood, transmite

George Wendt a murit. Actorul din „Cheers” avea 76 de ani

Libertatea acum 2 ore
George Wendt a devenit faimos stând la bar cu o halbă în mână, în celebrul film „Cheers” . A jucat pe Broadway în zeci de filme, a fost iubit de o lume întreagă și a murit în somn.

Vremea

București
acum

19°
mie.

10°/24°
joi

13°/27°
vin.

14°/28°
sâm.

16°/24°
Iasi
acum

18°
mie.

9°/25°
joi

11°/25°
vin.

12°/26°
sâm.

13°/16°
Constanta
acum

19°
mie.

12°/19°
joi

14°/18°
vin.

14°/18°
sâm.

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

7°/20°
joi

12°/22°
vin.

12°/21°
sâm.

8°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

12°/23°
joi

12°/23°
vin.

14°/21°
sâm.

9°/14°