Victor Babiuc, coleg de celulă cu Gigi Becali şi Dumitru Cioflină, după ce toţi trei au fost condamnaţi în dosarul transferului ilegal de terenuri ale MApN, va putea să iasă din penitenciar între 8 şi 12 ore pe zi pentru a merge la muncă. Fostul ministru are 70 de ani şi are o pedeapsă mai mică ca colegii lui de celulă, cărora magistraţii nu le-a permis dreptul la muncă.
Magistraţii judecătoriei Sectorului 5 au decis ca Victor Babiuc să poată executa pedeapsa de doi ani de închisoare cu executare în regim deschis. Astfel, el va putea ieşi din penitenciar fără pază, pentru a merge la muncă, între 8 şi 12 ore pe zi, informează România TV.
Decizia magistraţilor este una definitivă. Colegii de celulă ai lui Victor Babiuc, Gigi Becalli şi Dumitru Cioflină nu au primit acest drept. De altfel, magistraţii vor trebui să îşi motiveze decizia interzicerii dreptului la muncă al celor doi.
“Excepţia de la lege este aplicabilă. Magistraţii poate au ţinut cont de vârsta înaintată a lui Victor Babiuc, de pedeapsa mai mică cu un an ca a lui Gigi Becali, respectiv de doi ani, lucruri care au contat mult în decizia instanţei”, a spus Bogdan Bărbuceanu, avocat, la România TV.
Victor Babiuc a contestat la Judecătoria Sctorului 5 decizia judecătorului delegat pentru executarea pedepselor, instanţa admiţându-i plângerea.
Decizia este definitivă, astfel că Victor Babiuc va putea ieşi zilnic din penitenciar, între anumite ore, pentru a merge la muncă.
Regim deschis spera să primească şi Gigi Becali, însă magistraţii au respins cererea sa.
Potrivit Legii 275/2006 privind executarea pedepselor, regimul deschis se aplică persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an.
Persoanele condamnate care execută pedeapsa în acest regim sunt cazată în comun, se pot deplasa neînsoţite în interiorul penitenciarului, pot presta muncă şi pot desf