Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Investiţiile străine directe atrase de România în primele cinci luni ale anului au înregistrat o scădere de 37%

Publicat in News Timisoara, vineri 12 iulie 2013 ·

Investiţiile străine directe atrase de România în primele cinci luni ale acestui an au totalizat 414 milioane de euro, în scădere cu 37% faţă de perioada similară a anului trecut, când fluxul de capital străin intrat pe piaţa locală a atins 656 milioane de euro.

Creditele intragrup au însumat 329 milioane euro, iar participaţiile la capital consolidate cu pierderea netă estimată 85 milioane euro, potrivit unui comunicat al Băncii Naționale a României.

În luna mai, investiţiile au coborât la 92 milioane de euro, faţă de 111 milioane de euro în luna aprilie, când a fost consemnat cel mai mare nivel din acest an.

În martie, investiţiile străine directe au fost de doar 48 de milioane de euro (minimul acestui an).

În februarie, investiţiile au totalizat 60 de milioane de euro, iar în ianuarie 103 milioane de euro.

Guvernul român îşi propune, conform declarațiilor de ieri ale premierului Victor Ponta, făcute la prezentarea Planului Național de Investiții, să atragă până la sfârşitul anului investiţii de “minimum 10 miliarde euro” în energie, resurse minerale, agricultură, industrie şi infrastructură, care să creeze cel puţin 50.000 locuri de muncă.

Prim-ministrul a precizat ieri că executivul român mizează în acest sens pe relansarea relaţiilor politice şi economice externe atât cu Europa, cât şi cu Asia.

În cursul anului trecut, investiţiile străine directe atrase de România au scăzut pentru al patrulea an consecutiv, la 1,6 miliarde de euro, reducerea fiind de 11% faţă de nivelul de 1,8 miliarde de euro consemnat în 2011.

Sursa info: www.mediafax.ro

Sursa foto: www.business24.ro Articole similare: Victor Ponta a anunțat că se vor plăti salariile restante ale angajaților de la Mechel! Roberta Anastase, din nou în impas?! Care a fost valoarea reală a primelor și salariilor încasate de tatăl ei la Conpet Ploiești Analiză în

Articolul in News Timisoara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Şeful Pentagonului reduce desfăşurarea controversată de trupe în Los Angeles / „Acest lucru s-a întâmplat pentru că locuitorii din Los Angeles au rămas uniţi şi puternici”

G4Media acum 49 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, a ordonat retragerea a 2.000 de trupe ale Gărzii Naţionale din Los Angeles, reducând aproximativ la jumătate desfăşurarea controversată de forţe din ora

Mii de mașini blocate în porturile UE din cauza tarifelor impuse de Trump. Portul Anvers-Bruges, transformat în parcare uriașă

Adevarul acum 52 minute
Mii de autoturisme, camionete și utilaje grele destinate exportului către SUA stau blocate în porturile Uniunii Europene, după ce președintele american Donald Trump a impus taxe vamale majore.

Ilie Dumitrescu a găsit marea problemă, după ce a văzut pe teren în Inter D'Escaldes - FCSB: „E clar”

Gazeta Sporturilor acum 21 minute
Fostul internațional Ilie Dumitrescu a analizat , în manșa a doua a turului 1 preliminat Champions League. Campioana României s-a calificat mai departe datorită victoriei cu 3-1 din prima manșă. În turul 2 va da peste Shkendija, campioana Macedoniei

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 8 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 11 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tesla lansează Model Y în India, la un preţ de 70.000 de dolari, testând piaţa locală

News.ro acum o ora
Tesla a debutat oficial pe piaţa indiană, unde a lansat SUV-ul electric Model Y la un preţ de pornire de 69.770 de dolari, potrivit site-ului companiei. Preţul este considerabil mai mare decât pe alte pieţe majore – în Statele Unite, acelaşi model p

Pensiile și salariile cresc într-un singur scenariu. Termenul înaintat de vicepremierul Tanczos Barna

HotNews acum 47 minute
Vicepremierul Tanczos Barna a afirmat marți seara, la Antena 3 CNN, că înghețarea salariilor și pensiilor din sectorul public este o măsură temporară și că, dacă România își stabilizează situația financiară, există posibilitatea unei indexări în a d

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 8 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Google semnează un acord de 3 miliarde de dolari pentru energie hidro în SUA, cel mai mare parteneriat corporativ de acest tip din lume

News.ro acum o ora
Google a încheiat un acord istoric pentru a asigura până la 3 gigawaţi de energie hidro în SUA, în cel mai mare contract de achiziţie de energie curată de acest tip încheiat vreodată de o companie, a anunţat marţi gigantul tehnologic, citat de Reute

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

22°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

22°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

16°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

19°
mie.

19°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°