* 250 de lei lunar timp de jumătate de an
Absolvenţii de liceu, cu sau fără BAC-ul luat, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj, dacă într-o perioadă de 60 de zile de la absolvire, nu au reuşit să se încadreze în muncă şi nu urmează o formă de învăţământ la data solicitării dreptului, dar nici nu realizează venituri sau realizează din activităţi autorizate potrivit legii venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 lei. Pentru a beneficia de indemnizaţia de şomaj, absolventul trebuie să facă dovada că timp de două luni de la data absolvirii s-au înregistrat la AJOFM Tulcea ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii sau care nu se supun potrivit legii condiţiei de acreditare, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.
Indemnizaţia de şomaj acordată acestei categorii de persoane se plăteşte pentru o perioadă de 6 luni şi este în valoare de 250 lei, reprezentând 50% din valoarea indicatorului social de referinţă în vigoare. Indemnizaţia poate fi solicitată în cel mult 12 luni de la data absolvirii şi se acordă doar o singură dată, pentru fiecare formă de învăţământ absolvită. Mai mult, absolvenţii înregistraţi la AJOFM Tulcea pot beneficia din bugetul asigurărilor pentru şomaj de prime de încadrare, în situaţia în care se angajează cu program normal de lucru, pentru o perioadă mai mare de 12 luni. Prima este egală cu valoarea indicatorului social de referinţă, respectiv 500 lei. Absolvenţii, care primesc indemnizaţie de şomaj, şi se angajează, în perioada de acordare a indemnizaţiei, pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază de o sumă egală cu indemnizaţia de şomaj la care ar fi avut dreptul, până la expirarea perioadei de acordare a acesteia, dacă nu s-ar fi angajat.
Totodată, persoanele care, în perioada în