Jocurile Universitare de la Kazan (Rusia) pot reprezenta un punct de cotitură pentru atletismul românesc, intrat într-un con de umbră în ultimii ani.
Universiada Kazan 2013 se desfăşoară în perioada 6-17 iulie şi reprezintă un prilej pentru lansarea sportivilor la Jocurile Olimpice, competiţia fiind transmisă pe ambele canale EuroSport. Statistica arată că 154 dintre medaliaţii Olimpiadei din Londra au cucerit minimum un titlu la Universiadă.
Cu câţi sportivi participă România.
Ţara noastră se clasează în acest moment pe locul 20 al medaliilor din 170 de ţări participante. Cele mai bune rezultate au fost aduse joi de către atleta Roxana Birca şi luptatorul Ştefan Gheorghiţă.
Aur la 5000 de metri - Roxana Elisabeta Bîrcă, 25 de ani, legitimată la Steaua, a trecut prima linie de sorire la 5.0000 de metri, probă în care România are un istoric spectaculos. Roxana a încheiat cursa în 15 minute şi 39 de secunde. Atleta noastră concurează la probele lungi, de 5.000 şi de 10.000 de metri.
Aur la lupte libere - Ştefan Gheorghiţă (27 de ani), student la Universitatea de Vest din Timişoara, s-a împus la categoria de 84 de kilograme cu cinci victorii la rând. „M-a sunat din Rusia, era foarte fericit. Recent a avut o întindere la inghinali, care s-a suprapus peste nişte probleme vechi la spate. Are o hernie de disc care l-a făcut să abandoneze de multe ori, din acest motiv ratând şi calificarea la Jocurile Olimpice de la Londra”, a declarat pentru ProSport logodnica lui Ştefan, multipla campioană la judo Corina Căprioriu.
Patru medalii de bronz - Carmen Toma (triplu salt), Andreea Ogrăzeanu (100 şi 200 de metri) şi Simona Pop (spadă).
De remearcat revirimentul atletismului românesc, care a cucerit patru dintre cele şase medalii ale acestor Jocuri. La Universiadă participă sportivi cu vârsta între 17 şi 28 de ani, care au fost sau sunt s