Să fugi ca un pensionar şi să te laşi vânat precum un melc strivit de călcâie după prima ploaie. Să iei RATP-ul din obligaţie, ca să nu-ţi strici încalţămintea în primul asfalt găurit în mod calculat, pentru noi „intervenţii”. O găleată cu apă rece să ude minţile încinse de la bacalaureat şi o nuia primitivă să „mângâie” pretenţiile unor incompetenţi cu doi la română, ce fac dezmăţ pe litoral. Şi poluarea se schimbă, până şi ziua, olfactivul are de suferit, dă rateuri, cerându-şi drepturile, gen o vacanţă în mijlocul naturii. E dezmăţ în „cartier”, iar frustraţii varsă idei cretine pe Facebook (dar cine să-i bage-n seamă?). Puzderia transpirată şi locurile vizate prin GPS furnizează statistica acestui sezon intrat în venele ciudaţilor dependenţi de arsuri şi mâncare ieftină (Viva Mamaia!). Pornesc de la ideea că populaţia e sătulă de silicoane pansate expuse în colorata apă sărată şi declar un război pretenţios proastelor valori, pentru a cuceri un vârf de munte, la propriu.
La pas orăşenesc stau alcoolul şi tutunul în gurile celor aroganţi (minorilor, să vă fie ruşine!), iar canalizările au început să cazeze shaormarii care şi-au pierdut casele la casino (sărac să fii, că norocul oricum nu vine!). N-am cum să umblu desculţ într-o societate grăbită, asta pentru că n-aş vrea să fiu călcat în picioare. Banul te fură şi te minte, te lasă gol (emoţional vorbind) şi nimănui nu-i pasă de avuţiile presărate cu agramaticalitate (burta creşte ca o zestre). Textul ăsta bate-n cuie şi-o tonă de satiră pentru cerşetorii ce şi-au făcut casă lângă geamul meu. Exagerarea continuă, e îngrozitor, e mai rău ca la grădiniţă! Pentru a-mi oftica depozitele bancare, foştii colecţionari de plastic şi metal pun carnea pe grătar, de trei ori pe zi. Concluzia? Mai dă-te-n dieta mea!
Libertatea nu este aceeaşi pentru toată lumea, iar standardizarea (aplicarea legii ca la carte)
