Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Contador şi-a arătat colţii de aur!

Publicat in Jurnalul, vineri 12 iulie 2013 ·

Hexagonul arde. Arde pentru că Turul Franţei este în plină desfăşurare. Arde pentru că suntem în luna iulie, iar Soarele dogoreşte la fel de tare ca în România. Rutierii prezenţi în Marea Buclă nu au avut parte astăzi de un taseu prea dificil între Tours şi Saint-Amand-Montrond. Pe o distanţă de 173 de kilometri şi-au făcut loc o căţărare uşoară şi un sprint intermediar. O etapă destinată sprinterilor, o etapă istovitoare din cauza căldurii sufocante care a pus stăpânire pe Franţa, o etapă atipică datorită lui Alberto Contador. Spaniolul este conştient că trebuie să profite de fiecare oportunitate dacă vrea ca Froome, purtătorul tricoului galben, să-l mai considere un rival. Înaintea startului, britanicul avea un avans de trei minute şi 54 de secunde faţă de Contador, numai că distanţa s-a redus la două minute şi 45 de secunde după sosirea la Saint-Amand-Montrond. Acest lucru a fost posibil pentru că Saxo-Tinkoff a declanşat un atac atunci când mai erau 31 de kilometri până la finish. Contador şi locotenţii săi au plecat în mod neaşteptat de lângă plutonul în care pedala purtătorul tricoului galben, singurii grei care au reacţionat la atacul echipei daneze fiind Sagan şi Cavendish, doi sprinteri autentici, preocupaţi acum doar de tricoul verde. Ei au profitat de “locomotiva” Contador, ibericul ajungând la sosire cu un minut şi 9 secunde înaintea lui Froome, care a fost fără replică în ultima bucată a traseului. În schimb, prestaţia spaniolului poate fi considerată o adevărată podoadă, mai ales că finalul s-a consumat într-un orăşel recunoscut în Hexagon pentru bijuteriile de aur care se prelucrează aici. In clasamentul general, Froome este primul, al doilea loc este ocupat de către olandezul Molena, la două minute şi 28 de secunde, în vreme ce Contador a urcat pe locul al treilea. Alejandro Valverde s-a depărtat de tricoul galben, el ajungând la sosire cu 9 minute şi

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce semnificație au numele Cristian sau Cristina. Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica în prima zi de Crăciun

Libertatea acum 11 ore
Peste 700.000 de români își sărbătoresc onomastica pe 25 decembrie, în prima zi de Crăciun. Dintre aceștia, cei mai mulți bărbați poartă numele de Cristian, 329.311, în timp ce la femei, cele mai multe sărbătorite au prenumele Cristina - 286.876.

HotNews vă urează Crăciun fericit!

HotNews acum 9 ore
​Echipa HotNews.ro vă urează un Crăciun fericit și sărbători frumoase alături de cei dragi!

Horoscop pentru miercuri, 25 decembrie 2024. Unii nativi au creativitatea accentuată

Ziua Constanta acum 7 minute
Berbec Se pare ca vin bani si bunuri fie de la partenerul de viata, fie din colaborarile in care esti implicat. Chiar sunt sanse bune sa semnezi acorduri pentru alte proiecte care promit venituri substantiale pe termen lung. Totul este sa nu te gr

O furtună puternică a făcut ravagii în Capitală. Un șofer a provocat un accident rutier evitând un copac rupt de vânt. Un copil a ajuns la spital după impact VIDEO

Ziare.com acum 9 ore
Autoritățile locale, împreună cu pompierii și Poliția, au intervenit în sectorul 1 al Bucureștiului, pe bulevardul Kiseleff, unde ploaia și vântul puternic au transformat drumul într-o adevărată pistă cu obstacole. Crengi și chiar trunchiuri de copa

Un mort şi 14 răniţi într-o lovitură rusă asupra oraşului Krivoi Rog

G4Media acum 9 ore
Cel puţin o persoană a fost ucisă şi alte 14 rănite marţi într-un atac rus asupra Krivoi Rog, oraşul natal al preşedintelui Volodimir Zelenski situat în centrul Ucrainei, au anunţat autorităţile locale, relatează agenția de știri AFP, citată de Ager

O femeie din Bacău a furat în Ajun de Crăciun un seif cu 400.000 de euro din casa părinților și apoi a dispărut

Libertatea acum 12 ore
Un incident a zguduit localitatea Horgești din județul Bacău în ajunul Crăciunului. O femeie este suspectată că a furat un seif cu 400.000 de euro din casa părinților săi, conform informațiilor furnizate de Antena 3 CNN.

Sportiva olimpică Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, în condiții teribile

Gazeta Sporturilor acum 12 ore
O veste cutremurătoare din Elveția a șocat lumea sportului. Sophie Hediger a murit la numai 26 de ani, după ce a fost prinsă într-o avalanșă, pe o pârtie de schi.

Argeş: Explozie într-un bloc cu garsoniere din Topoloveni / Intervin echipaje SMURD şi CBRN

News.ro acum 12 ore
O explozie, care însă nu a fost urmată de incendiu, a avut loc, în Ajunul Crăciunului, într-un bloc cu garsociere din oraşul Topoloveni, judeţul Argeş. ”Explozie neurmată de incendiu la un bloc de garsoniere din oraşul Topoloveni”, a transmis, marţi

Acțiune de salvare dificilă în Munții Maramureșului. Trei fugari ucraineni sunt blocați în nămeți de mai multe zile FOTO

Ziare.com acum 10 ore
Trei ucraineni, fugiți din țara lor de frica războiului, s-au rătăcit în munții Maramureșului, iar salvamontiștii locali au pornit de urgență în căutarea lor. Cei trei bărbați au anunțat autoritățile române că sunt deja în hipotermie și nu mai au ni

Crăciun fericit! Mesaje și urări de Crăciun 2024 de trimis în această seară magică celor dragi

HotNews acum 13 ore
E timpul sărbătorii, e momentul să te gândești la cei dragi și să le trimiți cele mai inspirate mesaje, urări, felicitări și sms-uri de Crăciun! Să aveți parte de un Crăciun fericit! Mesaje de Crăciun 2024 pentru prieteni Crăciun fericit! Fie ca ace

Vremea

București
acum

mie.

4°/6°
joi

2°/4°
vin.

1°/2°
sâm.

2°/5°
Iasi
acum

mie.

2°/6°
joi

0°/3°
vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/9°
joi

2°/7°
vin.

1°/3°
sâm.

2°/4°
Cluj-Napoca
acum

mie.

1°/6°
joi

-0°/4°
vin.

-0°/3°
sâm.

-1°/4°
Timisoara
acum

mie.

3°/7°
joi

0°/6°
vin.

1°/6°
sâm.

-0°/4°