Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exxon Mobil începe investiţiile în sectorul ucrainean al Mării Negre cu un acord de 735 mil. dolari

Publicat in Ziarul Financiar, vineri 12 iulie 2013 ·

Exxon Mobil va investi 735 milioane de dolari în două proiecte de explorare la mare adâncime în sectorul ucrainean al Mării Negre, a anunţat ministerul Energiei de la Kiev, compania americană fiind încurajată de descoperirile recente din largul ţărmului românesc, transmite Bloomberg.

Potrivit unui acord încheiat cu guvernul Ucrainei, Exxon va efectua studii seismice şi va fora două puţuri în apele ucrainene, pentru a evalua resursele potenţiale din zonă. Acordul cuprinde un "bonus" de 335 milioane de dolari pentru guvernul de la Kiev şi promisiunea de a investi alte 400 milioane de dolari în lucrările din Marea Neagră.

De asemenea, grupul american pregăteşte lucrări de explorare în sectoarele Mării Negre care aparţin de Bulgaria şi Rusia, trasmite Bloomberg.

Marea Neagră este aproape necunoscută industriei petroliere, cu mai puţin de 100 de puţuri forate, faţă de peste 7.000 în Marea Nordului. Evoluţia tehnologiilor şi cererea tot mai ridicată din regiune generează interes pentru proiecte de explorare la adâncimi de peste 300 de metri, notează Philipp Chladek, analist Bloomberg Industries.

"Dacă ne gândim la zone neexplorare în Europa, avem Marea Neagră şi zona Arctică. Evident, Marea Neagră este mult mai accesibilă", a afirmat la rândul său analistul Iain Pyle de la Sanford C. Bernstein, Londra.

Ucraina vrea să încheie în acest an un acord de explorare cu Exxon pentru noi perimetre din Marea Neagră, a declarat pentru Bloomberg o sursă din ministerul Energiei de la Kiev.

Perimetrul Sfiska acoperit de licenţa existentă este adiacent blocului Neptun din apele României, unde Exxon şi OMV Petrom au făcut anul trecut o descoperire semnificativă de gaze. Exploatarea blocului Domino-1 al perimetrului Neptun ar putea produce 6,5 miliarde metri cubi de gaze pe an, cantitate echivalentă cu aproape jumătate din consumul României.

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 7 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

UE va respecta mandatul de arestare emis de Curtea Penală Internațională împotriva lui Netanyahu. Borrell: „Este o decizie a unei instanțe”

HotNews acum 10 ore
Şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell, a declarat că mandatele de arestare emise joi de Curtea Penală Internaţională (CPI) împotriva premierului israelian Benjamin Netanyahu, a fostului său ministru al apărării Yoav Gallant şi a şefului militar

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 6 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Cum va fi vremea mâine. Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024

Libertatea acum 11 ore
Prognoza meteo pentru vineri, 22 noiembrie 2024, ne arată cum va fi vremea mâine. Meteorologii ANM anunță unde vor fi precipitații și ce temperaturi vor fi în București și în țară.

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 6 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 9 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Rusia afirmă că avertizat SUA cu 30 de minute înainte de lansarea rachetei hipersonice asupra Ucrainei

HotNews acum 6 ore
Rusia a avertizat Statele Unite cu 30 de minute înainte de lansarea unei rachete balistice hipersonice cu rază medie de acţiune asupra Ucrainei, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agenţiile de presă ruse, pot

Consiliul Concurenţei a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora

News.ro acum 12 ore
Consiliul Concurenţei anunţă că a câştigat definitiv procesele cu Auchan, Cora şi furnizorii acestora, pe care le amendase cu circa 87,713 milioane lei (18,8 milioane euro), în 2019, pentru fixarea preţurilor de raft în cadrul promoţiilor desfăşurat

FBI a arestat un bărbat din Florida care plănuia să arunce în aer bursa din New York

Ziare.com acum 8 ore
FBI l-a reținut pe Harun Abdul-Malik Yener, un bărbat din Florida, acuzându-l că a pus la cale un complot terorist în scopul de a ataca Bursa din New York, informează courtwatch.news. Potrivit documentelor oficiale, Yener, care a fost descris ca avâ

Rezultatele extragerii Loto 6/49 de joi, 21 noiembrie. Numerele câștigătoare la Joker și Noroc

Ziare.com acum 6 ore
Joi, 21 noiembrie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc. Rezultatele de joi, 21 noiembrie 2024 Loto 6/49 - 26, 8, 21, 20, 40, 22 Loto 5 din 40 - 11, 29, 32, 31, 21, 36 Noroc - 6 7 5 7 0 1 1 Super Noro

Vremea

București
acum

vin.

0°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
Constanta
acum

-1°
vin.

-1°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-1°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°