Interpreta Irina Sârbu, o voce proaspătă, care realizează cu o uşurinţă uluitoare unele dintre cele mai dificile improvizaţii de jazz, spune că s-a „autoconstruit cărămidă cu cărămidă“

De la 5 ani, Irina Sârbu (29 de ani) cochetează cu arta –

pian, bossa-nova, folclor, improvizaţie vocală, teatru. A fost revelaţia serii în timpul unui concert caritabil, „Suflete de aur – Stele pentru o viaţă de copil“, prin care Teatrul Naţional din Bucureşti şi-a încheiat stagiunea la sfârşitul lunii iunie. În acel show, Irina a reinventat muzica populară, împreună cu violoncelistul Adrian Naidin şi contrabasistul Ciprian Parghel, adăugându-i acorduri de jazz vesele şi spontane. Cu părul prins într-o parte, aşa cum îl poartă Caro Emerald, cu o rochiţă înflorată şi un parfum cu note la fel de florale, Irina Sârbu stă în faţa mea la o terasă cu jardiniere pline, aţi ghicit, de flori de toate culorile. Râde, gesticulează energic şi face ochii mari în timp ce spune „Uai, uai!“, într-o rămăşiţă de accent ardelenesc, deoarece a copilărit la bunicii ei din Cluj. E preocupată dacă îi stă bine părul, dacă limonada de la terasă e îndulcită cu miere sau cu zahăr, după care îmi zice „Shoot!“ şi îi dăm drumul discuţiei. Mă poartă pe meleaguri cu întâmplări fericite legate de muzica jazz, pasiunea ei, care îi permite să fie liberă atât pe scenă, cât şi în viaţă.

„Weekend Adevărul“: Ai spus că rezultatele tale profesionale de până în prezent se datorează şi unui dram de noroc. În ce constă acest noroc?

Irina Sârbu: Norocul înseamnă a întâlni oameni care să te ajute să evoluezi, care au încredere în tine, care te fac să te descoperi. Şi mai ales te învaţă cum să nu pierzi timpul, e un lucru în care cred foarte mult. Mie îmi place să profit de fiecare clipă, să mă agăţ de tot ce mă inspiră.

Şi ce te inspiră acum?

Uit