Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cei mai mulţi şomeri nu au terminat nici măcar gimnaziul

Publicat in Observator de Constanta, sâmbătă 13 iulie 2013 ·

Persoanele cu studii superioare încheiate îşi găsesc mult mai repede de muncă şi rămân încadrate o perioadă mai lungă

În Constanţa se găsesc, la ora actuală, aproape zece mii de şomeri, iar mai puţin de jumătate dintre aceştia primesc indemnizaţie de la stat. De asemenea, mai mult de jumătate dintre şomerii de pe raza judeţului stau în mediul urban. Cea mai interesantă şi dezechilibrată statistică o regăsim însă în dreptul studiilor pe care şomerii constănţeni le au.

Conform datelor furnizate de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă din Constanţa, mai puţin de o mie din numărul total al şomerilor constănţeni au studii superioare. Mai exact, 822 de şomeri înregistraţi la AJOFM au absolvit studiile unei facultăţi. Pentru aceştia, oportunităţile sunt multe şi dintre cele mai diverse. Autoritatea constănţeană nu are o ofertă bogată în ceea ce îi priveşte, dar există site-uri de specialitate unde abundă locurile de muncă rezervate celor care tocmai şi-au încheiat studenţia.

Absolvenţii de liceu sau ai unei instituţii de învăţământ postliceale care au şi statutul de şomeri sunt 1.988 la număr. Pentru ei, AJOFM are o ofertă variată de cursuri de calificare, dar sunt şi locuri de muncă suficiente, mai ales de sezon.

Rândul şomerilor este îngroşat de persoanele care nu au nici studii superioare şi nici nu au absolvit liceul. Aceştia sunt în număr de şapte mii opt zeci. Conform AJOFM, aceştia au nivel de instruire primar, gimnazial sau profesional. Şi aceştia au la dispoziţie cursuri de recalificare oferite de instituţia constănţeană precum şi o gamă destul de largă de joburi de sezon sau ca necalificaţi.

Sezonul estival a dat posibilitatea, mai ales tinerilor, să se angajeze pe litoral. Ofertele au fost destule şi în marea majoritate din cazuri nu a fost nevoie de o dovadă de absolvire a vreunui nivel de învăţământ. AJOFM a înregistra

Articolul in Observator de Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 7 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 3 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 4 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 3 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 4 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 6 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 10 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 11 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum 6 ore
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Vremea

București
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
lun.

-0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
lun.

-3°/0°
Timisoara
acum

12°
vin.

2°/12°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/4°