Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Concertul anului sâmbătă la Braşov. Richard Clayderman a cerut două limuzine, un pian special, sucuri naturale şi meniuri vegetariene

Publicat in Adevarul, vineri 12 iulie 2013 ·

Celebrul Richard Clayderman va concerta în Piaţa Sfatului, sâmbătă de la ora 19.00. Artistul a cerut să aibă la dispoziţie două limuzine Mercedes, să fie libere camerele de hotel situate lângă cea unde este cazat, apă plată, sucuri naturale de mere şi cireşe, dar şi meniuri vegetariene.

Pianul la care va cânta Richard Clayderman a fost adus special din Hamburg. Spectacolul va fi transmis şi pe două ecrane gigant montate în Piaţa Sfatului. Accesul la concert se face începând cu ora 18.00. În deschidere va urca pe scenă alexandra Fits, acompaniată de Guido van de Meent. Richard Clayderman va susţine apoi un concert de două ore. Se mai pot găsi chiar şi câteva bilete la concert. Acestea pot fi achiziţionate din Piaţa Sfatului, Lovada Poştei sau librăria St. O. Iosif.

Acest concert ar putea contribui la eforturile depuse de oraşul Braşov de a deveni Capitală Culturală Europeană în 2021. Supranumit şi „The Prince of Romance”, Richard Clayderman este cel mai popular şi bine vândut pianist şi deţine un record în vânzări, 267 de discuri Gold şi 70 de discuri Platinum. Născut sub numele Philippe Pages, pianistul a cunoscut succesul de la 23 de ani cu renumita piesa „Ballade pour Adeline”. În plus, datorită stilului său deosebit de a performa, a luat naştere genul „New Romance”, care combină amprenta artistului cu influenţele pop şi cu cele clasice. În ciuda timidităţii sale, concertele lui sunt considerate „spectaculoase”, atât de către critici, cât şi de către fani.

Pe aceeaşi temă:

Miss European Tourism 2013, în weekend în Poiana Braşov

Spectacol cu lasere la Peştera Valea Cetăţii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur semnificativ în România, într-o zonă neobișnuită, la o adâncime de doar 4 kilometri

HotNews acum 2 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4 s-a produs miercuri dimineața, la ora 7:57, în județul Satu Mare, potrivit datelor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP), citat de Agerpres. Seismul a avut loc

Percheziții DNA la o firmă de ridesharing din Timișoara. Prejudiciu estimat la peste 30 de milioane de lei

Adevarul acum o ora
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează, miercuri dimineață, percheziții la sediul unei societăți comerciale de ridesharing din Timișoara.

Miniștrii apărării din statele membre NATO se întâlnesc miercuri pentru a discuta despre consolidarea ripostei în urma incursiunilor ruse în spaţiul aerian european

G4Media acum 29 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Miniştrii Apărării din statele membre NATO, reuniţi miercuri la Bruxelles, urmează să discute despre mijloace de consolidare a Alianţei, în urma unor multiple incursiuni ruse în spaţiul aerian europe

Un român s-a furişat în Muzeul Drents chiar înainte de furtul Coifului de la Coţofeneşti: „Posibil o investigaţie preliminară”

News.ro acum 2 ore
Cu cinci zile înainte de furtul mediatizat al Coifului de la Coţofeneşti şi al brăţărilor de aur dacice din Muzeul Drents, un român s-a furişat în muzeu. Acest lucru reiese din dosarul penal consultat de RTL Nieuws. Acest bărbat, Andrei B., ar avea

Israelul urmează să autorizeze intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar în Fâşia Gaza, prin punctul de trecerea frontierei de la Rafah

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Israelul urmează să autorizeze miercuri, în a cincea zi de armistiţiu în Războiul din Fâşia Gaza, intrarea a 600 de camioane cu ajutor umanitar, după ce mişcarea islamistă palestiniană Hamas i-a pred

Ministerul Sănătăţii: 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din toată ţara, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-scheletale / Bugetul total este de aproape 20 de milioane de lei

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministerul Sănătăţii (MS) anunţă că 800 de medici români vor fi instruiţi în centre niversitare din întreaga ţară, printr-un proiect destinat formării specialiştilor în domeniul cancerelor musculo-sc

Jaqueline Cristian s-a calificat în sferturile de finală la Osaka și poate da peste principala favorită

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jaqueline Cristian (47 WTA, 27 de ani) a învins-o pe Jessica Bouzas Maneiro (40 WTA, 23 de ani), scor 0-6, 6-4, 6-2 și s-a calificat în sferturile de finală ale turneului 250 de la Osaka.

Nazare, întâlnire în SUA cu reprezentatul lui Trump: România este pregǎtitǎ pentru noi investiții

Mediafax acum 15 minute
Potrivit lui Nazare, cei doi oficiali americani sunt implicați direct în deciziile strategice privind investițiile Statelor Unite, iar discuțiile au vizat oportunitățile pe care le oferă economia României. „Transmitem partenerilor americani un mesaj

Adriana Bamuțeanu, scandal în miezul nopții, cu poliția! Bruneta a luat foc: „E o nenorocire”

Cancan acum 28 minute
Ultima perioadă a fost un adevărat coșmar pentru Adriana Bahmuțeanu. Bruneta a fost destul de stresată pregătind mutarea în SUA, iar dacă asta nu era suficient a mai dat de un necaz. Bruneta nu mai are liniște în propria casă, iar scandalurile în mi

SUA au confiscat bitcoin de 15 miliarde de dolari, dintr-o escrocherie în Cambodgia. Cum funcționa schema

Adevarul acum 3 ore
Departamentul de Justiţie al Statelor Unite (DOJ) a anunţat marţi că a confiscat bitcoin în valoare de 15 miliarde de dolari, proveniţi dintr-o amplă schemă de fraudă criptografică de tip „pig butchering”, operată din Cambodgia.

Vremea

București
acum

mie.

9°/12°
joi

10°/14°
vin.

9°/18°
sâm.

12°/15°
Iasi
acum

mie.

4°/11°
joi

7°/15°
vin.

6°/16°
sâm.

9°/16°
Constanta
acum

11°
mie.

11°/14°
joi

11°/14°
vin.

13°/16°
sâm.

14°/15°
Cluj-Napoca
acum

10°
mie.

5°/11°
joi

4°/13°
vin.

5°/14°
sâm.

5°/14°
Timisoara
acum

10°
mie.

8°/13°
joi

5°/16°
vin.

10°/13°
sâm.

10°/17°