Acestea vor fi comercializate în magazine specializate, în cadrul unui proiect realizat în parteneriat cu Camera de Comerţ a României. Românii care trăiesc şi lucrează în străinătate vor putea simţi din nou gustul de acasă.
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a declarat că, prin intermediul unor filiale ale Camerei de Comerţ a României ce vor fi deschise în ţările în care trăiesc comunităţi mari de români, se va înfiinţa o reţea de magazine în care să se poată vinde produse alimentare tradiţionale româneşti. „În luna august vom avea o săptămână dedicată diasporei, comunităţilor româneşti, în a doua jumătate a lunii august, când, pe mai multe secţiuni, vom prezenta proiectele, programele pe care le adresăm comunităţii noastre. Unul dintre acestea este programul de artă populară românească, un altul fiind cel de deschidere a unor reprezentanţe ale Camerei de Comerţ a României în zonele unde trăiesc comunităţile mari de români, proiect care vizează coagularea mediului de afaceri românesc din afară”, a spus David.
Acestea vor fi comercializate în magazine specializate, în cadrul unui proiect realizat în parteneriat cu Camera de Comerţ a României. Românii care trăiesc şi lucrează în străinătate vor putea simţi din nou gustul de acasă.
Ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, Cristian David, a declarat că, prin intermediul unor filiale ale Camerei de Comerţ a României ce vor fi deschise în ţările în care trăiesc comunităţi mari de români, se va înfiinţa o reţea de magazine în care să se poată vinde produse alimentare tradiţionale româneşti. „În luna august vom avea o săptămână dedicată diasporei, comunităţilor româneşti, în a doua jumătate a lunii august, când, pe mai multe secţiuni, vom prezenta proiectele, programele pe care le adresăm comunităţii noastre. Unul dintre acestea este programul de artă